Tulcea: Primăria municipiului vrea peste 417 milioane de lei din fondurile europene
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Primăria municipiului Tulcea a încheiat 10 contracte de finanţare pentru punerea în practică a unor proiecte europene şi a depus documentaţiile necesare atragerii finanţării altor 25 de proiecte, valoarea totală a acestor proiecte fiind de peste 417 milioane de lei. 

Potrivit şefei Direcţiei economice din Primăria municipiului, Alina Antonescu, cele zece contracte de finanţare încheiate deja au o valoare totală de 84.174.451 lei, iar valoarea totală a celor 25 de proiecte pentru care urmează să se încheie contracte de finanţare este de 333.084.533 lei.

'Cotele de finanţare şi cheltuielile neeligibile aferente acestor proiecte pe care municipiul Tulcea trebuie să le plătească de la bugetul local au o valoare de 40 de milioane de lei', a precizat reprezentanta Primăriei municipiului. Printre cele 10 proiecte europene pe care autoritatea locală le derulează deja se numără şi 'Dezvoltarea calităţii serviciilor în administraţia publică locală' care are un buget total de 392.860,74 lei şi care este finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

Obiectivul acestui proiect este îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice furnizate populaţiei prin consolidarea sistemului de management al calităţii. În cadrul proiectului care a început în urmă cu câteva luni, 80 de angajaţi ai Primăriei municipiului Tulcea vor fi instruiţi în managementul calităţii, dezvoltare durabilă şi egalitate de şanse şi va fi realizată inclusiv o aplicaţie social medial de tip networking pentru a facilita colaborarea şi interacţiunea cu instituţii publice naţionale şi internaţionale. Potrivit datelor făcute publice marţi de managerul proiectului, Andreea Toma, în timpul unui seminar organizat în cadrul proiectului, rezultatul implementării sistemului de management al calităţii va consta în îmbunătăţirea serviciilor furnizate populaţiei, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel