Mihai Tudose, rămâne omul care și-a bătut joc pe față de șansele sale. Iată câteva simple greșeli, pe care ar fi fost bine să nu le facă fostul premier. Nu trebuia să se comporte astfel încât să ajungă la mâna CEX-ului, spre a fi judecat. Adaptarea unei vorbe din Ardeal ar suna cam așa: „CEX-ul dacă nu te arde, te cănește". Pe el îl cănise deja de vreo două ori și dacă ar fi făcut o analogie cu Brăila lui natală, ar fi zis: „Bă, păi dacă eu la județ la Brăila, pot să-l „belesc" pe unul de la Însurăței sau de la Făurei care mă supără, probabil că așa ar putea și ăștia cu mine la Centru". Dar el se pare că de când s-a văzut împărat, vorba altei zicale din popor, a aruncat priviri galeșe spre ființa primă, cea care i-a dat viață (politică) nu să-i mulțumească ci, ca în mitologia greacă, să „alte cele", dar cu bună știință, nu ca Oedip.
Derapaje și greșeli
Din păcate lipsa de cultură politică duce la astfel de derapaje și greșeli, nu prostești, căci acelea sunt spontane, ci de om prost. Cum naiba o fi în biroul de prim-ministru, cum miroase pe holurile puterii, de mulți dintre cei care ajung acolo se țăcănesc în timp atât de scurt? Ultimilor doi premieri ai Românei le-a lipsit nu doar cultura politică, ci și expunerea publică de o asemenea anvergură, inclusiv capacitatea de exprimare coerentă și culmea, capacitatea de a tăcea.
Se știe că pesedistul din nucleul de bază, are un grad de fidelitate foarte mare. Lui trebuie să-i vorbești simplu. Nici de sus, nici de jos, nici elevat, nici ca bădăranul în cucuruz, că pricepe multe. Psihologic Tudose era un om timid, în pofida alurii. Mai mult decât atât era un om care se vedea că avusese o tinerețe încercată. Prost nu era deloc, șansă i se dăduse să intre în istorie (auzi Tudose, să intri în istorie! Da, tu...) dar nu avea auto-control. Aici stătea prost de tot. În loc să-și suflece și mai sus mânecile atunci când nu-i convenea ceva, Tudose s-a apucat de „jocuri de putere". Mă întreb sincer, ce i-a făcut Dragnea lui Tudose din momentul în care l-a pus în funcție? Dar concret. Adică Tudose a reacționat la repetatele (ce fapte?) ale lui Dragnea. N-am văzut, n-am auzit, Tudose nu ne-a spus. Poate că am fi înțeles. Dar nimeni nu a știut că Tudose se află în suferință și împreună cu iluzionistul optic „Mache" duc lupte cu poze sincere de balauri imaginari. Mihai Tudose, n-ai avut suficient capital psihologic să își mențină această funcție. Capitalul psihologic e un factor determinant în cariera oricărui om. Dacă îl ai, reziști pe funcții manageriale, dacă nu, cariera ta începe să se gripeze și tragi pe dreapta și rămâi ca să lucrezi acolo unde poți să faci față cu emoțiile.
Comparație
Tudose mi se pare că seamănă cumva cu Oprea. În timp, ușor, ușor, ar fi ajuns coordonator de doctorate în securitate națională fără să știe cine a fost Clausewitz sau Woodrow Wilson. Mai rău, cred că l-ar fi putut confunda pe Woodrow cu Frank Underwood, din House of Cards.
Din păcate ca Tudose mai sunt mulți. E plină politica de oameni care au fost doar parlamentari (M. Tudose la 50 de ani e la al cincilea mandat!!) sau care au lucrat numai prin stafuri parlamentare de frecat menta și care iată, la o propulsie a vieții sau pur și simplu pentru că le vine rândul, ajung să conducă țara și o bagă în criză. Cred că ar trebui limitat și numărul de mandate parlamentare. Oamenii se deprofesionalizează grav, în timp ce pe altă parte li se urcă la cap puterea, lăcomia, grandomania.
Poantă, ca la Radio Erevan
„Boss" Tudose trebuia să știe că nu se comunică „prin" televizor cu colegii de partid, nu se vorbește urât, nu se amenință cu datul afară la orice abatere (de exemplu Tudose spunea frecvent la început de ședințe: Cutărescu mai lucrează acolo, nu e încă dat afară?). N-ai pe cine să pui în loc domnule Tudose! Nu sunt atât de mulți oameni pregătiți și în plus nu poți să-i dai afară așa tam-nisam, că își recâștigă drepturile în justiție. Din toată cariera de p.m. a lui Tudose se naște o poantă, ca la Radio Erevan: va face Tudose restructurare guvernamentală? Și răspunsul vine: desigur, e primul premier din istorie care a început restructurarea cu el însuși.
Notă: intertitlurile și titlul de home page aparțin redacției
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"