Tudose - Dragnea, conflict. ȘEDINȚĂ la PSD
Liderii PSD se întâlnesc azi în jurul orei 13:30. Ședința va avea loc la sediul partidului iar tema va fi remanierea guvernamentală anunțată de Mihai Tudose.
Au fost surse care au confirmat întâlnirea pe care prim-ministrul a avut-o luni la Palatul Victoria cu mai mulţi şefi de organizaţii şi alţi lideri ai partidului şi au precizat că la momentul la care Tudose a avansat varianta demisiei sale din funcţie între cei care i-au cerut acestuia să nu facă gestul s-au numărat vicepremierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, Marian Neacşu, secretar general al PSD, şi Niculae Bădălău, preşedintele executiv al formaţiunii, informează Agerpres.
Premierul Mihai Tudose a anunţat luni seară că urmează o "miniremaniere guvernamentală", precizând că va lua o decizie săptămâna aceasta cu privire la plecarea unor miniştri din Guvern. Totodată, şeful Guvernului a reiterat faptul că va cere plecarea din Guvern a cinci membri ai cabinetului său. În acest context, întrebat dacă va cere plecarea din Executiv a miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie, prim-ministrul a precizat: "Aţi înţeles bine (...) Mai am încă doi colegi pe care îi voi ruga să părăsească Guvernul, (...) din cauza lipsei de performanţă".
Legat de posibilitatea demisiei sale, premierul Tudose a afirmat că situaţia din prezent de la nivelul Executivului "poate e un pic" asemănătoare cu cea a Guvernului Grindeanu, precizând însă că mulţi colegi din PSD i-au cerut să nu plece de la conducerea Executivului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News