Data publicării:
Tudose demisie. Chiriac (PSD): Este ca şi când îţi pleacă cineva din familie
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Francisck Iulian Chiriac, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, a comparat, miercuri, demisia din PSD a fostului premier Mihai Tudose cu o pierdere a unui membru al familiei.
"Când pleacă cineva important, cu 27 de ani de activitate în partid, cu care am câştigat marea majoritate a bătăliilor, este ca şi când îţi pleacă cineva din familie. Plecarea lui Mihai Tudose este o pierdere pentru organizaţie, ţinând cont că Mihai Tudose, fostul premier al României, a fost un membru important în PSD. Este decizia lui personală, unilaterală, noi am încercat să-i explicăm că n-ar fi fost bine, dar până la urmă este decizia lui, eu o respect. Nu şi-a dat demisia din cauză că echipa PSD Brăila nu funcţionează, ci din cauza problemelor care se întâmplă la Bucureşti. Aşa ne-a explicat. Sunt ferm convins că domnul deputat Tudose, oriunde s-ar afla, în orice conjunctură politică, va ajuta în continuare Brăila pe proiectele mari şi va ajuta şi administraţia publică locală pentru a le duce la îndeplinire pentru cetăţenii din Brăila", a declarat Chiriac.
Acesta a precizat că rămâne în PSD până la finalizarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, iar după aceea se va orienta în funcţie de "conjunctura politică".
Vezi și: PSD - Aurelian Bădulescu, retragere sprijin politic. Mutu: Total neadevărat! Chiar mi-a mulţumit
"Vedem ce se va întâmpla"
"Eu rămân în continuare, pentru a-mi duce mandatul până la capăt, proiectele pe care le-am promis brăilenilor. După aceea o să vedem, în funcţie de conjunctura politică, ce se va întâmpla. Sperăm să rămânem pe un drum bun, spre binele Brăilei şi pentru binele ţării", a spus Chiriac.
Conform statutului PSD, interimatul la şefia organizaţiei PSD Brăila, după plecarea lui Mihai Tudose, este asigurat de secretarul executiv, respectiv senatorul Ion Rotaru, cel care a preluat aceste atribuţii şi înainte de alegerea lui Tudose în funcţie, în septembrie anul trecut. Fostul premier Mihai Tudose, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, care are cinci mandate de deputat din partea PSD Brăila, a anunţat, marţi, că a demisionat din PSD şi se va alătura echipei Pro România.
Vezi și: ANAF, decizie. Motiv de bucurie pentru cei cu datorii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News