Data actualizării:
Data publicării:

Tudorel Toader-plângere penală pe numele său, la Parchetul General

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

FSANP a anunţat că a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader.

Acesta este acuzat de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor de "săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și de încălcare a dreptului de reprezentare sindicală". Aceste fapte îi pot aduce ministrului Justiției o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

În dată de 30 mai 2018, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva lui Tudorel Toader, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și de încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, se arată într-un document al sindicatului.

Conform comunicatului sindicaliştilor, publicat pe site-ul propriu, "în dată de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanților FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiției, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuțiilor de reprezentare și a mandatului acestora în vederea apărării și promovării drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

Deși, în perioada mai 2017 – mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri și mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader și reprezentanții FSANP, ministrul și-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenție opinia publică și mass-media invocând o așa-zisă lipsa de calitate a organizației sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetența și subminarea sistemului penitenciar.

Evident, Tudorel Toader cunoastea faptul că FSANP este organizație sindicală reprezentativă la nivelul sistemului penitenciar, în calitate de ministru al Justiției, acesta semnând un Acord cu FSANP, reprezentată prin președintele ales, cu doar 10 zile înainte de aceast incident care constituie o discriminare vădită a organizației noastre."

În acelaşi document se mai arată că "Drept urmare, până când organele competențe se vor pronunță în legătură cu plângerea penală pentru abuz în serviciu și încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, revenim cu solicitarea că ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcție pentru incompetența și pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică.

Pentru conformitate, precizăm că Legea 62/2011 a dialogului social la art. 218 alin. 2 sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani infracțiunea de limitare a exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, iar art. 297 din Codul penal sancționează infracțiunea de abuz în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel