Data publicării:

Tudorel Toader, mesaj pentru agenții din penitenciare

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Tudorel Toader
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a participat, joi, la festivitatea de absolvire a promoţiei 'Centenarul Marii Uniri' de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare (SNPAP) de la Târgu Ocna- judeţul Bacău.

Toader i-a felicitat pe tinerii agenţi de penitenciare că au ales 'această profesie care presupune privaţiunile ei pe durata exercitării ei' şi a subliniat că sistemul penitenciar din România 'este pe drumul reformelor'. 'Sigur sunteţi la început de profesie, sigur sistemul penitenciar este pe drumul reformelor, reforme care nu înseamnă numai modernizare de penitenciare sau construcţia a două noi penitenciare sau extinderea celor existente, care nu înseamnă numai îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot şi a standardelor prevăzute de Convenţia Europeană de Jurisprudenţă a CEDO. Reforma înseamnă şi modul în care dumneavoastră veţi relaţiona cu cei pe care îi veţi avea custodiaţi în unităţile în care veţi funcţiona', a afirmat Toader

Șefa de promoție, premiată

Ministrul Justiţiei a participat, de asemenea, la dezvelirea a două plăci comemorative cu busturile Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand amplasate la intrarea în clădirea SNPAP, precum şi la premierea şefei de promoţie din acest an, Alexandra Cristina Motoi din Craiova, care a avut media 9,71. Cei 269 de absolvenţi ai promoţiei 2018 a SNPAP au primit gradul profesional de agenţi de penitenciare şi se încadrează ca funcţionari publici cu statut special definitiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel