Tudorel Toader, mesaj în miez de noapte: ''Cartierul pentru Justiție''
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a transmis un mesaj în miez de noapte pe Facebook.
Cartierul pentru Justiție
Demersuri realizate în perioada 22 februarie 2017 – 24 aprilie 2019
Conceput a fi un complex urbanistic, proiectul „Cartierul pentru Justiție" propune să asigure sediile instituțiilor aparținând sistemului judiciar, iar schema funcțională a acestuia va avea în vedere regruparea spațiilor destinate instanțelor de judecată și parchetelor de pe lângă acestea, cu sediul în București, precum și a altor instituții din sistemul judiciar.
Etape parcurse în realizarea obiectivului:
24 aprilie 2019 - Guvernul aprobă acordul de împrumut de avans în valoare de 2,5 milioane USD, destinat proiectării Cartierului pentru Justiție.
Odată cu aprobarea împrumutului de 2,5 milioane USD, realizarea Cartierului pe amplasamentul istoric al fostului cartier evreiesc localizat în centru capitalei și demolat în timpul regimului comunist, devine un proces ireversibil, în ipoteza în care nu vor interveni blocaje politice neprevăzute în anii următori.
Aprilie 2019 – Ministerul Justiției în strânsă legătură cu MFP și Banca Mondială a finalizat negocierea debutată în decembrie 2018, pentru un acord de împrumut de avans în valoare de 2,5 milioane USD, destinat proiectării Cartierului pentru Justiție. În acest sens, a fost elaborat Memorandumul guvernamental cu tema: "aprobarea negocierii Scrisorii de înțelegere privind avansul dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 2,5 milioane USD, pentru sprijinirea activităților preliminare realizării Proiectului de dezvoltare Cartierul pentru justiție; și - aprobarea semnării Scrisorii de înțelegere și acordarea împuternicirii de semnare a acesteia ministrului finanțelor publice."
18 martie 2019 - A fost solicitată Băncii Mondiale finanțarea elaborării PUD și a Conceptului general de ansamblu de proiectare arhitectural-urbanistică a Cartierului pentru Justiție, în cadrul unui acord de împrumut existent dedicat Proiectului de Îmbunătățire a Serviciilor Judiciare. Au fost elaborate caietele de sarcini (termenii de referință), parte a documentațiilor de licitație pentru contractarea PUD și respectiv a Conceptului general urbanistic și arhitectural.
13 Martie 2019 – MJ a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea schimbării denumirii amplasamentului obiectivului de investiții, situat în municipiul București, Bd. Unirii, sectorul 3, din „Esplanada" în „Cartierul pentru Justiție" și "Proiecte de interes public ale Municipiului București" precum și pentru aprobarea programului prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului. Acest proiect de H.G. a fost înaintat MDRAP și ulterior semnării acestuia.
4 martie 2019 – Conducerea MJ a aprobat lista finală a celor 23 de instituții care vor fi propuse să fie incluse în Cartierul pentru Justiție. Acestea sunt: 1) Ministerul Justiției; 2) Curtea de Apel București; 3) Tribunalul București; 4) – 9) Judecătoriile Sectoarelor 1 – 6 – în total 6 judecătorii; 10) Consiliul Superior al Magistraturii; 11) Școala Națională de Grefieri; 12) Institutul Național al Magistraturii; 13) Inspecția Judiciară; 14) Ministerul Public; 15) DNA; 16) DIICOT; 17 – 23) Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetele de pe lângă cele 6 judecătorii de Sector – în total 7 parchete;
31 ianuarie 2019 - Consiliul General al Municipiului București a aprobat PUZ Sector 3, în cadrul căruia este integrat Cartierul pentru Justiție. Amplasamentul viitorului proiect este situat în municipiul București, Bd. Unirii, sectorul 3;
decembrie 2018 - ianuarie 2019 – a avut loc negocierea Acordului de avans al împrumutului între Guvernul României și Banca Mondială. Acest avans va permite proiectarea Cartierului Justiției în anii 2019 - 2020, până la faza Studiu de Fezabilitate, inclusiv aprobarea indicatorilor tehnico-economici;
5 septembrie 2018 – a avut loc aprobarea în ședință de guvern a Memorandumului cu tema „Acordul de principiu privind contractarea unui avans de la Banca Mondială în valoare de până la 2,5 mil. USD pentru sprijinirea activităților preliminare realizării proiectului "Cartierul pentru justiție";
02 august 2018 - în ședință de guvern a fost aprobat Memorandumul cu tema: Decizie vizând situația amplasamentului Esplanada în vederea dezvoltării unui program de reconversie funcțională – prin care s-a prezentat/propus și aprobat soluția juridică necesară pentru realizarea proiectului Cartierul pentru Justiție;
31 iulie 2018 - a avut loc întâlnirea dintre dl. Tudorel TOADER, ministrul justiției și doamna Gabriela FIREA, primarul general al Municipiului București, în contextul pregătirii, în parteneriat, de către Ministerul Justiției și Primăria Municipiului București a unui
program de reconversie funcțională pentru amplasamentul, denumit generic, Esplanada. Au fost discutate măsurile necesare pentru dezvoltarea unui proiect de regenerare urbană, în cadrul căruia să fie integrate investiții inițiate de Primăria Municipiului București și proiectul Cartierul pentru Justiție.
31 iulie 2018 – a avut loc întâlnirea conducerii Ministerului Justiției cu doamna Tatiana PROSKURYAKOVA, manager de țară din partea Băncii Mondiale. În cadrul întâlnirii au fost discutate progresele înregistrate în dezvoltarea proiectului Cartierul pentru Justiție, care se va realiza în parteneriat cu Banca Mondială, conform deciziei Guvernului României din 07
Martie 2018;
iunie 2018 - a fost semnat un contract de servicii în vederea expertizării fundației existente pe amplasamentul Esplanada, în vederea evaluării posibilităților de integrare în viitorul proiect. Au fost realizate un studiu geotehnic și o expertiză preliminară;
07 martie 2018 – a fost aprobat de către Guvern Memorandumul cu tema: Acordul de principiu privind contractarea unui împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BIRD), în vederea sprijinirii proiectului "Cartierul pentru justiție", în baza căruia au fost începute negocierile pentru un acord de împrumut cu Banca Mondială;
11-15 februarie 2018 – participarea dlui. Tudorel TOADER, ministrul justiției, la conferința cu tema: „Aprofundare tehnică în domeniul regenerării urbane", Tokio, Japonia. În acest cadru, Ministerul Justiției a prezentat, în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Municipiului București, proiectul Cartierul pentru Justiție;
29 noiembrie 2017 - a fost aprobat de către Guvernul României Memorandumul cu tema: Decizie vizând situația amplasamentului Esplanada, în vederea dezvoltării Cartierului pentru justiție, în cadrul unui program de reconversie funcțională.
Comisia pentru realizarea proiectului "Cartierul pentru justiție" a finalizat procesul de clarificare a situației juridice a terenurilor aflate pe amplasamentul "Esplanada" și a formulat o propunere pentru preluarea, în condițiile legii, a terenului necesar realizării investiției, a scris Tudorel Toader pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News