Data publicării:

Tudorel Toader - Lukasz Piebiak: "Oportunitate deosebită"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Legile justitiei, Tudorel Toader
Legile justitiei, Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit cu Lukasz Piebiak, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Justiţiei din Polonia, ocazie cu care cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe marginea reformelor sistemului judiciar din cele două ţări, cu accent pe respectarea statului de drept.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, ambele părţi au subliniat aspecte concrete ale reformelor legislative din domeniul justiţiei raportat la valorile europene.

De asemenea, au fost aduse în discuţie dosare legislative europene ce fac obiectul dezbaterilor în cadrul reuniunilor de la nivelul Consiliului Uniunii Europene şi care urmează să fie negociate şi în perioada în care România va deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

"Întrevederea a constituit o oportunitate deosebită de consolidare a relaţiilor de colaborare şi de manifestare a dorinţei reciproce de continuare şi dezvoltare a acestora, în special având în vedere contextul european şi preluarea de către România, la începutul anului 2019, a Preşedinţiei Consiliului UE", se arată în comunicatul citat.

Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Justiţiei şi din delegaţia română au făcut parte secretarul de stat Marieta Safta, consilierul pentru afaceri europene Andreea Petcu şi Mădălina Pascu - personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, Direcţia Afaceri Europene şi Drepturile Omului.

Din partea Ministerului Justiţiei polonez au participat directorul Departamentului drept penal european şi internaţional, Ministerul Justiţiei, Rafal Kierzynka, judecătorul Jakub Iwaniec şi consilierul Michalina Radecka - Kowalska, de la Ambasada Poloniei la Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel