Ministrul Justiției spune că "era necesară această clarificare". "Independența judecătorilor nu o schimbă nimeni, nici ministrul, nici președintele, nici Curtea Constituțională. Niciun ministru nu se va duce să întrebe un procuror despre modul de soluționare al unei cauze, despre administrarea probelor. Asta e independența lui pe care și-o exercită în baza legii", a zis Toader.
"A câștigat statul de drept. Decizia foarte explicită mai pune o temelie la fundamentele statului de drept în România. (...) E necesar ca fiecare dintre noi să ne cunoaștem bine competențele, să ne respectăm pe deplin limitele de competență trasate de Constituție, de lege. Vă îndemn să citiți decizia Curții. E un exercițiu de înțelegere", a mai spus ministrul Justiției.
"Cheia deciziei este de a ne cunoaște competențele, poziția, rolul pe care îl avem. Evident, și de a le respecta", a mai declarat Tudorel Toader.
Decizia CCR, publicată în Monitorul Oficial
Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial, la câteva ore după ce CCR a publicat pe site-ul instituţiei motivarea acestei decizii.
"Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Definitivă şi general obligatorie", este decizia luată de Curtea Constituţională în 30 mai şi publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Vezi și: Uncheșelu, cerere bombă după motivarea CCR - update
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD