Data publicării:
Tudorache, solicitare urgentă. Pericol uriaş în Bucureşti. Chirieac: Riscă să devină al doilea Colectiv
În cadrul unui interviu acordat DC News de către Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1 al Capitalei, Bogdan Chireac, moderatorul emisiunii, a atras atenţia asupra situaţiei în care se află un obiectiv din Capitală care riscă, în cazul unei prăbuşiri, să provoace o tragedie similară cu cea din Colectiv.
Bogdan Chirieac şi Daniel Tudorache au discutat, printre altele, şi despre situaţia podului Constanţa, aflat într-o stare avansată de degradare şi care, cu toate că prezintă un pericol real atât pentru trenurile care îl traversează cât şi pentru zecile de mii de autoturisme care trec pe sub el, nu este reabilitat.
"Trebuie să se intervină. În momentul de faţă, podul se află la Ministerul Transporturilor, am solicitat şi noi, Primăria Sectorului 1, dar şi Primăria Capitalei să-l preluăm pentru a-l putea repara. Sperăm că noul ministru al Transporturilor care va veni va fi mai aplecat asupra acestei probleme, să găsească o soluţie ca, prin hotărâre de Guvern, să ni-l dea pentru a putea investi. Pentru că avem banii pentru a face acel pod, însă pentru a putea aloca banii e nevoie ca acesta să fie al nostru. Altfel, va veni Curtea de Conturi şi ne va imputa sumele de bani, indiferent cum arată podul. Aceasta este legea şi trebuie să o respectăm. Sper ca Guvernul României să dea acel pod la Primăria Capitalei sau primăria de sector, pentru că ambele au suficiente poduri", a declarat primarul Daniel Tudorache.
"Aţi atras atenţia de nenumărate ori asupra acestui obiectiv. El riscă să devină al doilea Colectiv în România. El trebuie reparat", a subliniat Bogdan Chirieac, moderatorul emisiunii.
Urmăreşte, aici, discuţia referitoare la situaţia podului Constanţa:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News