'Nu am făcut compromisuri niciodată cu arta mea la nicio petrecere, la evenimente, la nunţi. (...) Am considerat că locul meu este pe scenă, în faţa reflectoarelor. Mi-am respectat misiunea, harul pe care ţi-l dă Dumnezeu, nu mi-am bătut joc de el. Ştiu că Dumnezeu trece şi dă aşa câte o mână de har. Pe unde trece îi spune lui Petru şi se naşte un copil cu har şi după ani de zile trece şi zice: 'Petru, nu am mai trecut noi pe aici?' 'Ba da.' 'Şi nu am dat noi nişte har?' 'Ba da, dar de la un timp a început să bea, stă prin cârciumi. Ia-i-l!' Când Dumnezeu îţi dă har, nu ai voie să-ţi baţi joc de el. Ţi-l ia. Eu nu mi-am bătut joc de harul meu dat de Dumnezeu, muncesc de-mi sar ochii din cap. Fac două turnee pe an cu acoperire naţională, mă duc în locuri, am făcut un spectacol care se numeşte Lecţia, o pledoarie pentru păstrarea tradiţiei limbii române şi m-am dus în locuri unde de 30 de ani nu s-a mai întâmplat nimic. (...) Din păcate, eu sunt paralel cu cultura oficială de mult timp', a afirmat Tudor Gheorghe la evenimentul organizat în Capitală.
[citeste si]
El a amintit că, deşi i-a cunoscut pe toţi miniştrii Culturii, singurul care vine la concertele sale este Răzvan Theodorescu. Tudor Gheorghe a arătat că şi-ar dori să aibă sprijinul Ministerului Culturii în activitatea sa.
Preşedintele CNMR, Alexandru Cumpănaşu, a declarat că Tudor Gheorghe a creat o 'operă' pe care a oferit-o românilor prin păstrarea originalităţii folclorului şi a tradiţiilor româneşti.
'Prea puţini oameni mai construiesc pentru România, prea puţini mai unesc românii, prea puţini oameni îşi mai dedică viaţa lor. Decizia pe care am luat-o - Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României - (...) a fost aceea de a recunoaşte valoarea şi valorile poporului român, iar maestrul Tudor Gheorghe este din punctul meu de vedere una din cele mai importante personalităţi pe care le-a avut şi le are România', a spus Cumpănaşu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video