Data publicării:

Tudor Chrilă și Mirela Zeța, anunță Căsătoria, la Teatrul de Comedie

Autor: D.C. | Categorie: Cultura
WhatsApp

Tudor Chirilă și Mirela Zeța pun în discuție o importantă alegere din existența unui om: cu cine îmi voi împărți viața? Cei doi actori joacă în Căsătoria, de Gogol, noua piesă din seria de interpretări a marilor clasici, la  Teatrul de Comedie.

Premiera oficială a spectacolului CĂSĂTORIA de N.V. Gogol, în traducerea lui Bogdan Budeș, are loc vineri, 9 iunie. Regia- Andrei și Andreea Grosu. Scenografia- Vladimir Turturica. Mmuzica originală a spectacolului este semnată de Mihai Dobre, iar pictura folosită pentru afiș aparține lui Sorin Ilfoveanu.

Reprezentațiile din prima săptămână se vor desfășura vineri 9 iunie și sâmbătă 10 iunie, ora 19.00, la Sala Radu Beligan.

Spectacolul îi prezintă în rolurile principale pe actorii Tudor Chirilă și Mirela Zeța.

„Am citit cândva că Gogol ar fi vrut să râdă lumea la Căsătoria până când râsul dă în plâns, până când ai uitat de ce râdeai și până când descoperi dincolo de comicul imediat o lume care se zărește ca prin perdele de dantelă. O lume difuză care îți intră pe sub piele și îți accelerează pulsul. E lumea care prevestește neputința și care vorbește liber despre înălțimea oamenilor care nu pot ajunge unde își doresc. Ori nu au aripi ori nu au cum să se ridice dintr-un loc mlăștinos și întunecos unde singurătatea și absența iubirii apasă pe umerii lor. Nu e o poveste despre ceremonia nunții sau despre celebrarea fericirii, e doar o poveste despre oameni care caută oameni. Neîncetat”, a spus regizorul Andrei Grosu.

Montarea semnată de Andrei și Andreea Grosu continuă seria de reinterpretări ale clasicilor cu care Teatrul de Comedie și-a obișnuit spectatorii, demonstrând, o dată în plus, actualitatea textului și puterea de sugestie a acestuia în diferite spații și epoci.

 Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Tudor Chirilă (Ivan Kuzmici Podkolesin), Mirela Zeța (Agafia Tihonovna), Liviu Pintileasa (Ilia Fomici Kocikariov), Mihaela Teleoacă (Fiokla Ivanovna), Alin Florea (Ivan Pavlovici Omletă), Dan Rădulescu (Baltazar Baltazarovici Jevakin), Bogdan Cotleț (Nicanor Ivanovici Anucikin), Smaranda Caragea (Arina Panteleimonova), Silviu Debu (Akim Stepanovici Panteleiev).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel