Tsunami în Indonezia
Trei valuri tsunami de până la 11,3 metri înălţime au lovit insula Sulawesi după seismul puternic produs la 28 septembrie şi au pătruns pe uscat până la o distanţă de 468,8 metri, a relatat miercuri un cotidian din Indonezia, citat de Kyodo.
Primul tsunami, care a lovit în special capitala provinciei Central Sulawesi, Palu, şi oraşul Donggala situat în apropiere, a ajuns la aceste localităţi într-un interval cuprins între un minut şi două minute după seismul cu magnitudinea 7,5 produs în cursul serii, a explicat Sugeng Pribadi, director adjunct în cadrul departamentului pentru gestionarea cutremurelor al Agenţiei de meteorologie, climatologie şi geofizică.
Cel de-al doilea tsunami, care s-a produs la cinci minute după cutremur, s-a retras înainte de a atinge zona de coastă, în timp ce al treilea val, cel mai înalt, a lovit la zece minute după seism, a spus reprezentantul instituţiei cu sediul în Jakarta. Potrivit lui Sugeng, deşi epicentrul cutremurului a fost mai aproape de Donggala, cel mai devastator tsunami a afectat Palu. Tsunami-urile nu sunt declanşate numai de seisme, ci şi de alunecările de teren submarine, a explicat el.
Peste 2.000 de morţi
Contracţia solului marin a tras în jos complexe de locuinţe şi pieţe aflate în zonele de coastă, a adăugat specialistul în urma unei analize efectuată între 30 septembrie şi 6 octombrie. Bilanţul în urma cutremurului devastator a ajuns la 2.045 de morţi, a indicat miercuri Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor (BNPB), cu o zi înainte de suspendarea operaţiunilor de căutare şi salvare a victimelor. Bilanţul anterior indica 2.037 de persoane decedate. Dezastrul natural a provocat lichefierea pământului, fenomen ce a afectat aproximativ 430 de hectare de teren din Palu şi a înghiţit circa 4.000 de case, potrivit autorităţilor indoneziene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News