Data publicării:
Tsipras s-a ”predat”. Disensiuni în interiorul Syriza. Germania câștigă războiul cu Grecia
Indiferent ce decizie va lua Eurogrup-ul, în această noapte sau duminică, Alexis Tsipras înregistrează o înfrângere politică, la Atena. Mișcarea surprinzătoare pe care a făcut-o după referendumul din 5 iulie riscă să anuleze capitalul de imagine acumulat în lupta cu creditorii internaționali.
Alexis Tsipras a trimis la Bruxelles un plan de măsuri mult mai dur decât oferta inițială a creditorilor internaționali, în ciuda votului masiv împotriva austerității, primit pentru a doua oară în jumătate de an. Creșterea TVA și reducerile de pensii sau ajutoare sociale au fost respinse atât în alegerile parlamentare, cât și la referendum.
Votul pentru aceste măsuri, dat la cinci dimineața, în Parlamentul elen, a demonstrat că Tsipras se confruntă cu o mini-rebeliune în propriul partid: 17 membri Syriza, inclusiv doi membri ai guvernului, au respins propunerile (s-au abținut, ori au votat împotrivă). ”Actul de capitulare” a trecut cu sprijinul PASOK partid cu care Tsipras s-a luptat la alegeri. Tsipras și Syriza au fost aleși pentru că au promis respingerea măsurilor de austeritate și distanțarea de fosta clasă politică, a cărei corupție a adus Grecia în faliment.
Citește și: România, la fel ca Grecia. Guvernatorul BNR povestește cum a intrat Ceaușescu în default
Eurogrup-ul îl umilește pe Tsipras
În pline negocieri la Bruxelles, presa germană a lansat zvonul că nemții vor forța o excludere temporară a Greciei din zona euro, pentru cinci ani. Scenariul a fost negat de oficialii de la Berlin, dar între timp, presa britanică a anunțat că sunt cerute de către creditori măsuri mai ferme decât cele propuse de Alexis Tsipras. Doar două voci s-ar fi ridicat în favoarea Atenei: șefa FMI, Christine Lagarde și Pierre Moscovici, comisarul european pentru Economie.
Analiștii citați de presa occidentală consideră că țările cu economii puternice din zona euro vor să dea un exemplu, în cazul Greciei, pentru a nu risca o contaminare a altor state cu datorii sau în care se activează mișcări populiste, tip Syriza. Oficialii germani au declarat că guvernul Tsipras nu mai are credibilitate, după ce și-a încălcat angajamentele, iar Grecia ar trebui să facă noi reforme și să ofere garanții, înainte de a primi noi credite.
Citește și: Faliment Argentina 2001, diferențe și asemănări cu Grecia, 2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News