Tabletă
Desktop
Data publicării:
Trupa Tamási Áron, reîntâlnire cu Alexandru Dabija
Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
Alexandru Dabija este unul dintre cei mai valoroşi regizori de teatru din România nu pentru că a obţinut numeroase premii, ci pentru că, de la debutul său, din 1976, a câştigat titlul de inegalabil răscolitor prin universul unic care este orice fiinţă umană, inclusiv şi mai ales actorul. În toate experienţele sale teatrale, Dabija porneşte de la premisa că „A fi pe scenă este una dintre experienţele-limită pe care le poate trăi omul”, motiv pentru care, recunoaşte regizorul: ,,Pentru mine important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol. Şi după aceea, importantă este chimia aceea specială care se întâmplă între actor şi regizor şi care este, poate, cea mai spectaculoasă parte ascunsă a unui spectacol. Ceva din seducţia asta reciprocă pe care noi o exersăm, zilnic, timp de o lună şi jumătate-două, [îmi doresc] să treacă după aia în spectacol, între actor şi public”.
În 2009, la prima întâlnire a lui Dabija cu Trupa Tamási Áron, ceva din seducţia lor reciprocă a rămas în spectacolul D’ale carnavalului, iar actorii Teatrului maghiar din Sfântu Gheorghe au rămas cu ceea ce rămân toţi actorii care lucrează cu acest regizor: cu dorinţa de a lucra din nou împreună. O dorinţă împlinită după 7 ani de aşteptare, iar pe 5 mai 2017, spectatorii lui Tamási Áron pot gusta, în premieră, ceva din chimia specială din care s-a născut spectacolul Aniversare, de Harold Pinter.
Unii critici au numit piesele lui Pinter drept „comedii ale ameninţării”, cu personaje care se mişcă sub semnul fricii şi al râsului. Sub acest semn se desfăşoară şi piesa Aniversare / Celebration, care a avut premiera mondială în anul 2000, chiar în regia lui Harold Pinter. La aniversarea unei căsătorii, într-un restaurant pretenţios, ajung să relaţioneze clienţii de la două mese, cărora li se alătură un chelner ciudat, excesiv de vorbăreţ, şi proprietarii localului. Toate personajele alunecă în conversaţii scăpate de sub control, cu momente de tăcere încărcate de tensiunea unui trecut care le deformează prezentul până la sluţire şi care este răscolit prin confesiuni dramatice, unele ficţionalizate, şi de un comic absurd.
În 2005, Premiul Nobel pentru literatură a fost decernat dramaturgului, scenaristului (de radio, televiziune şi film), regizorului, actorului şi militantului pentru drepturile omului Harold Pinter (1930–2008). Ca dramaturg, Pinter a debutat în 1957, cu piesa The Room şi, odată cu dramaturgia lui, se naşte „pinterescul”, pe care criticii l-au considerat nu doar un stil, ci o altă literatură, ale cărei atribute sunt: dezarmanta mixtură între violenţă şi tandreţe, conflictul aparent inexistent şi învăluit într-un mister împins până la absurd, spaţiul fix şi sufocant, replici năucitoare, vulnerabilitatea personajelor, ambiguitatea relaţiilor dintre ele, spaima şi dependenţa lor faţă de trecut.
După premiera din 5 mai 2017, orele 19, din Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron, următoarele reprezentaţii cu Aniversare sunt programate pe 7, 11 și 13 mai, toate cu începere de la orele 19.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
