Data publicării:
Trupa R.E.M, piesa inedită pentru victimele uraganului Dorian, la 8 ani de la despărțire
Trupa americană R.E.M. a lansat joi un cântec inedit intitulat 'Fascinating' şi va destina fondurile obţinute din vânzare pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de uraganul Dorian în Bahamas, potrivit unui mesaj postat pe contul de Twitter al formaţiei.
'Fascinating', care este disponibil pentru descărcare comercială pe Bandcamp, a fost conceput iniţial pentru a face parte din 'Reveal' (2001) şi reînregistrat în 2004 în studioul Compass Point din Nassau, capitala Bahamas, pentru a fi inclus în albumul 'Around the Sun' (2004), relatează EFE.
Deşi se număra printre piesele favorite ale solistului Stipe, ea nu a ajuns să facă parte din album. "Forma sa de baladă nu se potrivea cu tonul sobru al albumului", se arată în nota de presă postată pe site-ul grupului.
Vezi și: Andreea Bălan, ultimele dezvăluiri înainte de nuntă. Ce surprize a pregătit
Zeci de mii de victime
Uraganul Dorian a lovit insulele Bahamas la începutul acestei luni, provocând cel puţin de 50 morţi, iar peste 76.000 de persoane au fost nevoite să-şi abandoneze casele şi au nevoie de ajutor.
Nu este prima dată când R.E.M. colaborează cu organizaţia Mercy Corps, cu care au intrat prima oară în contact în 2005, în urma devastărilor provocate de uraganul Katrina în New Orleans. Stipe a lansat atunci un disc cu şase piese, cu care a strâns 100.000 de dolari pentru a contribui la programul de ajutoare.
Trupa R.E.M., compusă din Stipe, Mike Mills şi Peter Buck, şi-a anunţat desfiinţarea în 2011 după lansarea a 15 albume de studio de la primul, 'Murmur' (1983), şi vânzarea a peste 85 de milioane de exemplare în întreaga lume, devenind una dintre trupele cele mai de succes din istorie, recompensată cu trei Grammy şi numeroase alte premii.
Fiul Angelinei Jolie, prima reacție publică despre relația cu Brad Pitt: "Va fi ceea ce va fi"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News