Data publicării:

Trump susține planurile sud-coreene privind livrarea de ajutor umanitar în Coreea de Nord

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Coreea de Sud a indicat marţi că preşedintele american Donald Trump îi susţine planurile privind livrarea de ajutor umanitar alimentar Coreei de Nord, transmit Reuters şi Yonhap.

Preşedintele american şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in au avut marţi o convorbire telefonică de 35 de minute în care au discutat şi despre modalităţile de a continua dialogul cu Phenianul, a precizat Yonhap.

Donald Trump a menţionat luna trecută în faţa presei, întrebat dacă are în vedere o atenuare parţială a sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, că poartă discuţii cu preşedintele sud-coreean cu privire la "anumite aspecte umanitare" şi la posibilitatea de a ajuta Coreea de Nord în plan alimentar.

Aproape jumătate dintre nord-coreeni suferă de insecuritate alimentară severă şi "raţiile" oficiale, oricum insuficiente, ar urma să fie şi mai mult diminuate după ce o succesiune de condiţii meteo extreme - frig excesiv, valuri de arşiţă şi inundaţii - au dus la cea mai slabă recoltă din ultimul deceniu, a anunţat ONU săptămâna trecută.

Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-au întâlnit de două ori, dar al doilea lor summit, de la sfârşitul lui februarie, a fost perceput ca un eşec. Sâmbătă, Coreea de Nord a lansat mai multe proiectile în largul coastelor sale în cadrul unor exerciţii militare supervizate de Kim Jong Un, pentru ca ulterior Trump să se declare încrezător în faptul că liderul nord-coreean nu vrea să-şi încalce angajamentele legate de dezarmarea nucleară.

Vezi și: Președintele francez face apel la ONU pentru o soluție în Siria

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel