Trump, soluție pentru a ieși din blocajul asupra bugetului
Donald Trump îi invită pe republicani şi democraţi la discuţii pentru ieşirea din 'shutdown'.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a invitat marţi pe liderii republicani şi democraţi ai Congresului la o întâlnire pentru a încerca să pună capăt blocajului administraţiei federale ('shutdown'), relatează AFP. Cele două tabere par a fi în impas. Adversarii democraţi ai lui Donald Trump doresc un vot asupra unei legi bugetare imediat ce vor avea joi controlul Camerei Reprezentanţilor, unde au preluat majoritatea de la republicani cu ocazia alegerilor de la jumătatea mandatului, în noiembrie. Viitorul acestui proiect de lege pare însă nesigur, deoarece nu conţine nicio finanţare pentru construirea zidului pe care Donald Trump doreşte să îl ridice la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic pentru a bloca imigraţia ilegală. Preşedintele american are drept de veto asupra legilor Congresului şi a repetat luni că doreşte un 'zid solid', pentru care cere cinci miliarde de dolari.
În situaţia actuală sunt blocate, de la 22 decembrie, 25% din instituţiile federale, printre care unele ministere esenţiale. Marţi, Donald Trump a adoptat un ton mai conciliant pentru a încerca să-i aducă pe democraţi la masa negocierilor, după ce a făcut o serie de declaraţii virulente la sfârşitul anului trecut. 'Securitatea frontierei, istoria zidului, shutdown, nu aşa dorea să îşi înceapă Nancy Pelosi mandatul său de speaker! Ajungem la un acord?', a scris el pe Twitter.
Citește și: Trump îi îndeamnă pe detractorii săi 'să se calmeze' în 2019
Surpriza democraților
Nancy Pelosi urmează să devină joi 'speaker' al Camerei Reprezentanţilor, preşedinta acesteia, în calitate de şefă a noii majorităţi democrate. În pofida deschiderii aparente, Donald Trump a continuat să îi atace pe democraţi, acuzându-i că aprobă 'frontierele deschise şi toată criminalitatea şi drogurile pe care le aduc frontierele deschise!'. Media americane au anunţat că parlamentarii sunt invitaţi la o reuniune Casa Albă, dar nu se ştie deocamdată cine va fi prezent şi dacă democraţii vor participa la această reuniune.
Democraţii ar putea supune la vot de joi un buget temporar pentru a asigura finanţarea administraţiilor în perioada până când se va ajunge la un acord definitiv, potrivit presei americane. Un text comparabil a fost adoptat de Senat, controlat de republicani, înainte ca Donald Trump să-i retragă susţinerea.
Citește și: Donald Trump impută democraţilor moartea copiilor imigranţi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News