Data actualizării:
Data publicării:

De ziua lui Donald Trump și a Armatei SUA, americanii protestează: O paradă cum nu s-a mai văzut - GALERIE FOTO

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parada militară de la Washington, descrisă de Trump drept „o paradă spectaculoasă”, marchează ziua sa și cea a Armatei SUA, în timp ce în mai multe orașe sunt așteptate proteste.

UPDATE

Preşedintele american Donald Trump, însoţit de soţia sa Melania, a dat startul uriaşei parade militare pe care şi-a dorit-o, sâmbătă la Washington, într-o zi marcată de manifestaţii ale opozanţilor în întreaga ţară şi uciderea unei alese din Minnesota, scrie AFP.

Donald Trump, care a împlinit sâmbătă 79 de ani, a ajuns la tribună la scurt timp după ora 18:00 (22:00 GMT) pentru a asista la defilarea urmând să reunească aproape 7.000 de soldaţi şi aproximativ 150 de vehicule militare, survolată de aproximativ 50 de avioane şi elicoptere.

Zâmbitor, el a fost întâmpinat de mulţimea care scanda "USA!, USA!", precum şi de o salvă de 21 de lovituri de tun. A fost intonat imnul american înainte de începerea paradei, cu o fanfară şi militari în uniforme din diferite epoci.

Preşedintele american, aşezat lângă secretarul apărării, Pete Hegseth, nu departe de alţi membri ai guvernului, s-a ridicat de mai multe ori pentru a saluta trupele în timp ce treceau.

Însă, în ciuda defilării de vehicule blindate şi tancuri, mulţimea a dat dovadă de un entuziasm moderat, au constatat jurnalişti ai AFP.

"Sunt aici pentru că sunt un fan al preşedintelui şi, de asemenea, pentru că susţin armata", a declarat Oscar Williamson, un elev de liceu de 17 ani din statul New York, aşezat liniştit pe iarbă, purtând o şapcă roşie "Make America Great Again". Tânărul a spus că susţine politica migratorie a republicanului: "Am primit prea mulţi imigranţi, nu este bine pentru economie şi sunt probleme de securitate", a asigurat el.

"Nu îl susţin pe Trump, nu am votat pentru el şi nu-mi plac politicile sale, am fost întotdeauna democrat, dar îmi place o paradă militară frumoasă, îmi place un spectacol aerian frumos", a declarat alături de tatăl său, Paul Hagenloch, profesor de istorie la Universitatea Syracuse, dezamăgit că nu a văzut bombardierele B-2 de ultimă generaţie.

Această demonstraţie de forţă este neobişnuită în Statele Unite, unde ultima paradă militară majoră datează din 1991, după Războiul din Golf. Şi, deşi acest eveniment celebrează oficial cea de-a 250-a aniversare a armatei SUA, faptul că se desfăşoară în aceaşi zi când Donald Trump a împlinit 79 de ani este deosebit de semnificativ pentru începutul unui mandat în care miliardarul newyorkez caută să depăşească limitele puterii prezidenţiale.

Ziua a început sub auspicii triste în Statele Unite, unde Melissa Hortman, 55 de ani, o parlamentară din Minnesota şi soţul ei au fost ucişi în casa lor sâmbătă dimineaţa devreme. Un "act deliberat de violenţă politică", a denunţat Tim Walz, guvernatorul acestui stat din nord.

Un alt parlamentar democrat şi soţia sa au fost, de asemenea, grav răniţi în casa lor de focuri de armă.

UPDATE

Grupul de protest „No Kings Coalition” din Minneapolis a anunțat că își suspendă mitingul planificat, ca urmare a crimei și a tentativei de asasinat a senatorilor americani. Citește mai mult ----- Alertă în SUA. Doi parlamentari, împușcați. Suspectul s-a dat polițist

 

UPDATE

Un grup mare de protestatari s-a adunat sâmbătă în Liberty Plaza, în fața Capitoliului de stat din Georgia, Atlanta, pentru a participa la un miting precedat de un program cu 13 invitați, printre care activiști și lideri politici.

„Nicio monarhie în America!” a scandat mulțimea în cor, purtând steaguri americane și pancarte, alături de scandări precum „Veteranii noștri nu au luptat pentru fascism”, scrie CNN.

Protestatarii și-au exprimat opoziția fermă față de parada militară organizată de președintele Donald Trump în Washington DC, criticând-o drept o risipă de fonduri publice. Mai mulți participanți au subliniat că banii ar trebui direcționați către educație, alimentație și servicii medicale. De asemenea, au văzut parada ca pe o manifestare personală a președintelui, menită să intimideze și să-și consolideze imaginea.

Sursa foto: Agerpres; Membri ai Armatei Statelor Unite au asigurat paza în timpul unei ceremonii militare cu onoruri pentru depunerea unei coroane, în cinstea celei de-a 250-a aniversări a Armatei, la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, Arlington, Virginia, SUA, 14 iunie 2025. Sărbătorirea a 250 de ani de la înființarea Armatei SUA, care coincide cu ziua de naștere a președintelui american Trump, va fi marcată printr-o paradă cu echipamente militare, survoluri, focuri de artificii și participarea a 6.600 de veterani și soldați activi.

Sursa foto: Agerpres

Pe 14 iunie, Washington DC se va transforma într-un adevărat centru al sărbătoririi istorice, găzduind o amplă paradă militară ce marchează două momente speciale: cea de-a 250-a aniversare a Armatei Statelor Unite și aniversarea de 79 de ani a Președintelui Donald Trump.

Potrivit informațiilor furnizate de Armată, la eveniment vor participa peste 6.000 de militari, iar programul va fi unul intens, desfășurându-se pe tot parcursul zilei.

Printre activitățile incluse se numără o competiție de fitness, un festival deschis publicului și o paradă grandioasă care va include tancuri, vehicule militare, demonstrații aeriene cu elicoptere și salturi spectaculoase cu parașuta. Toate acestea vor atrage mii de spectatori dornici să urmărească un eveniment inedit.

Președintele Donald Trump a exprimat entuziasmul său față de această paradă, declarând pe rețelele sociale că va fi “vom sărbători o paradă militară spectaculoasă la Washington DC, cum nu s-a mai văzut până acum”.

Când se desfășoară parada de la Washington

Evenimentul va începe la ora 18:30 (ora SUA), însă ziua va debuta încă de la primele ore cu depunerea unei coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, un moment solemn care va marca începutul festivităților.

Programul zilei continuă cu o competiție de fitness ce se va desfășura între orele 9:30 și 12:30, urmată de un festival public pe National Mall care va avea loc între orele 11:00 și 18:00.

Acestea sunt accesibile tuturor celor interesați, fără a fi nevoie de bilete, iar evenimentul se va încheia în mod spectaculos cu un foc de artificii programat pentru ora 21:45, deasupra bazinului Tidal, în apropierea Casei Albe.

Sursa Foto: Agerpres

Traseul 

Parada militară propriu-zisă va urma traseul pe Constitution Avenue, de la strada 23 către strada 15, încheindu-se lângă Casa Albă.

Acolo, parașutiștii din cadrul unității Cavalerii de Aur vor ateriza pe Ellipse, oferindu-i Președintelui Donald Trump un steag împăturit, simbol al aprecierii și respectului. Organizatorii estimează că evenimentul va atrage aproximativ 200.000 de spectatori, nerăbdători să vadă spectacolul.

Sursa Foto: Agerpres

De ce se vor bucura americanii

La paradă vor participa în total 6.700 de militari, care vor defila alături de un impresionant echipament militar.

Vor fi prezente 28 de tancuri Abrams, 28 de vehicule Bradley, 28 de vehicule Stryker, 4 obuziere Paladin, 8 fanfare, 24 de cai, 2 catâri și chiar un câine pe nume Doc Holiday.

Vor fi expuse și lansatoare de rachete, precum și rachete ghidate de precizie. Spectacolul aerian va include 50 de aeronave, printre care platforme istorice din cel de-Al Doilea Război Mondial, cum ar fi tancul M4 Sherman, avionul Douglas C-47 și avionul de vânătoare P-51 Mustang, dar și elicoptere Cobra și Huey.

Parada urmărește să ilustreze istoria Armatei Statelor Unite, prin reprezentări vizuale ale diferitelor epoci militare, în care ofițerii vor purta uniforme specifice, iar deasupra vor zbura avioane caracteristice fiecărei perioade.

Sursa Foto: Agerpres

Președintele Trump a lansat și un avertisment ferm pentru protestatarii violenți

În contextul acestei mari sărbători, Președintele Trump a lansat și un avertisment ferm. Orice protestatar care va încerca să perturbe evenimentul va fi întâmpinat cu o "forță foarte mare".

Declarația sa vine la doar câteva zile după ce a ordonat mobilizarea trupelor în Los Angeles pentru a gestiona protestele legate de acțiunile Serviciului de Imigrare și Control Vamal.

Cu toate acestea, autoritățile din Washington au precizat că Garda Națională va fi activată, însă fără arme, iar evenimentele de protest anticipate sunt de mică amploare și nu se așteaptă incidente violente.

Agentul special Matt McCool de la Serviciile Secrete a subliniat că protestele pașnice vor fi permise, respectând drepturile garantate de Primul Amendament, însă autoritățile vor interveni în cazul unor acte violente.

Steve Warren, purtătorul de cuvânt al armatei, a reiterat angajamentul armatei față de valorile democratice și a confirmat că forțele militare nu vor controla mulțimile, menținând o poziție de respect față de drepturile cetățenilor.

Sursa Foto: Agerpres

Protestul "Fără Regi" în țară - aluzie la tendințele "autoritare" ale lui Trump

În paralel cu evenimentul din capitală, mai multe grupuri progresiste pregătesc proteste la nivel național, inclusiv o manifestație simbolică intitulată “Fără Regi” în Philadelphia.

Această inițiativă este descrisă ca o “zi națională a sfidării”, ce își propune să respingă autoritarismul și să arate o viziune autentică asupra democrației.

Mișcarea este susținută de grupuri precum Indivisible, o rețea de activism local creată ca răspuns la alegerile din 2016, și 50501, o inițiativă născută pe Reddit, care organizează simultan 50 de proteste în toate cele 50 de state americane, menținând astfel o prezență activă și coordonată la nivel național, relatează ABC News. 

Sursa foto: Agerpres

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel