Trump denunță un ”dușman al poporului” și așteaptă o nouă întâlnire cu Putin
Donald Trump susține că întâlnirea sa cu Vladimir Putin a fost un succes, mai puțin pentru ”adevăratul dușman al poporului”, și că așteaptă o nouă rună de discuții.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că ar vrea o nouă întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, insistând că prima - adică summitul de luni de la Helsinki - a fost un succes, în pofida corului de critici din SUA şi din exterior, relatează Reuters.
'Summitul cu Rusia a fost un mare succes, mai puţin pentru adevăratul duşman al poporului, Media de Fake News. Aştept cu nerăbdare cea de-a doua noastră întâlnire pentru a putea începe să punem în aplicare o parte din numeroasele lucruri pe care le-am discutat, între care oprirea terorismului, securitate pentru Israel, proliferarea nucleară, atacurile informatice, comerţul, Ucraina, pacea din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi altele', a transmis pe Twitter liderul de la Casa Albă.
Val de critici
Donald Trump s-a confruntat cu un val de critici când s-a întors acasă de la întâlnirea cu Vladimir Putin, inclusiv din partea parlamentarilor republicani. În special conferinţa de presă comună de la finalul întâlnirii de luni a provocat furie în Congres, Trump fiind criticat că a subminat concluziile agenţiilor de informaţii americane dând de înţeles că 'ambele ţări' sunt de vină pentru relaţiile proaste dintre Washington şi Moscova. Mai mult, Trump nu l-a contrazis pe Putin după ce acesta a negat public amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016.
Vezi și: Trump, declarație despre Rusia: Niciun preşedinte nu a fost atât de dur
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News