Trump cere concedierea unei jurnaliste
Trump cere concedierea unei jurnaliste ce a confirmat parţial afirmaţiile preşedintelui la adresa americanilor morţi în război.
Preşedintele american Donald Trump a cerut concedierea unei jurnaliste a postului de televiziune conservator Fox News, care a confirmat parţial afirmaţiile sale considerate denigratoare la adresa americanilor morţi în război şi relatate iniţial de revista The Atlantic, transmite sâmbătă AFP, scrie Agerpres.
"Jennifer Griffin ar trebui concediată pentru acest tip de relatare. Nici măcar nu ne-a sunat pentru o reacţie. Fox News nu mai e ce-a fost", a scris vineri seara pe Twitter preşedintele american, referindu-se la jurnalista Jennifer Griffin a postului Fox News, specializată pe subiecte de securitate naţională.
Ce a spus Trump pe Twitter
În tweet-ul său, Trump a insistat că Griffin nu a confirmat "cea mai impudică" parte din materialul din revista Atlantic. "Totul dezminţit de mulţi martori", a mai scris preşedintele american.
Griffin a căutat să confirme articolul din The Atlantic, care relata că Donald Trump i-ar fi numit pe militarii americani morţi în timpul primului Război Mondial drept "cretini" şi "losers" (literal "învinşi, perdanţi", termen care are şi alte conotaţii negative - n. red.).
Ce spune jurnalista de la Fox News
Jurnalista de la Fox News a declarat că, potrivit unui înalt responsabil al administraţiei Trump, preşedintele american ar fi spus, apropo de războiul din Vietnam: "A fost un război tâmpit. Oricine s-a dus acolo a fost un cretin".
Pe de altă parte, Griffin citează doi foşti înalţi responsabili ai administraţiei Trump care confirmă că preşedintele republican nu a vrut să se deplaseze cu maşina la un cimitir din apropiere de Paris pentru a aduce un omagiu militarilor americani morţi în război.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News