Data actualizării:
Data publicării:

Trucul pe care îl folosesc italienii pentru a mânca paste în fiecare zi și a nu se îngrășa

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @relineo
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @relineo

Italienii mănâncă paste aproape zilnic, dar reușesc să-și mențină silueta. Care e secretul lor? Un truc simplu pe care îl poți încerca și tu.

Medicul chirurg Leonardo Rejón a explicat că pastele fierte al dente (n.r. nici prea tari, nici prea moi) îngrașă mai puțin, deoarece amidonul din ele nu este complet absorbit și se comportă ca o fibră. Acest mod de preparare, specific italienilor, ajută la o digestie mai lentă și menține sațietatea mai mult timp. 

„Dacă fierbi pastele al dente, o mare parte din amidon nu este absorbită – se transformă în fibră”, a spus medicul Leonardo Rejón într-un videoclip postat pe contul de Instagram. 

Pastele bine fierte, în schimb, eliberează tot amidonul și sunt asimilate complet, favorizând îngrășarea. Secretul este să nu le fierbi prea mult, ci să le lași ușor tari, pentru a beneficia de un preparat mai sănătos și mai prietenos cu silueta.

„Italienii care mănâncă pastele ușor tari nu le asimilează complet, deci nu se îngrașă. În schimb, dacă le fierbi prea mult până când se înmoaie de tot, le vei asimila integral”, a mai spus medicul.

 

2. Sursa foto... (paste1_99457000.jpg)

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @jcomp

 

De ce să consumi paste 

Sursă bună de energie

Pastele conțin carbohidrați complecși, care sunt transformați lent în glucoză – principala sursă de energie a organismului. Asta înseamnă că nu provoacă variații bruște ale glicemiei (cum o fac dulciurile sau pâinea albă), ci oferă o eliberare treptată de energie, ideală pentru efort fizic, concentrare și rezistență pe parcursul zilei. De aceea sunt preferate chiar de sportivi înainte de antrenamente sau competiții.

Conțin proteine vegetale

Deși nu sunt alimente proteice în mod principal, pastele – mai ales cele din grâu, integrale sau leguminoase (năut, linte) – conțin o cantitate decentă de proteine vegetale. Acestea contribuie la întreținerea și regenerarea masei musculare și pot fi un sprijin valoros în diete fără carne sau în regimuri echilibrate. Combinate cu surse de proteine complete (ex: ou, brânză, leguminoase), devin și mai nutritive.

Conținut redus de grăsimi și sare

Pastele simple, fără adaosuri, sunt foarte sărace în grăsimi și nu conțin sare în mod natural, ceea ce le face o alegere bună pentru cei care vor să evite excesul de sodiu sau grăsimi nesănătoase.  Dacă le gătești corect, pastele pot fi parte dintr-un regim alimentar sănătos.

Sățioase și versatile

Pastele, mai ales cele integrale, sunt bogate în fibre care ajută la prelungirea senzației de sațietate și la reglarea digestiei. Te ajută să mănânci mai puțin per total. În plus, pot fi combinate ușor cu orice – legume coapte, spanac, somon, pui, ciuperci, avocado – ceea ce le face foarte ușor de adaptat în funcție de dietă, preferințe sau sezon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel