Data publicării:
Triunghi Ucraina, România, Polonia, propus de Morawiecki: Țările noastre au fost jucate de cei din Est şi din Vest
Premierul Poloniei propune un triunghi format din Polonia, România și Ucraina, după victorie, și acuză că, în mare parte, ”am fost folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice”.
”Acum câţiva ani, această axă de cooperare Nord-Sud ar fi putut să pară ceva dubios, iar astăzi se pare că este o necesitate. Trebuie să adâncim această cooperare în toate laturile, în dimensiunile abordate de domnul prim-ministru şi în dimensiunile care ţin de viitorul nostru. De aceea, în mod foarte puternic, punem accentul pe dezvoltarea infrastructurii chiar în această schemă, Nord-Sud, Via Carpatia, drumul care trebuie să conecteze drumul rutier şi, de asemenea, calea ferată - sunt priorităţile noastre. De aceea trebuie să aprofundăm nu numai colaborarea noastră, pomenită de domnul prim-ministru, ci şi să extindem posibilităţile de colaborare în toate celelalte domenii, cultural şi aşa mai departe. Este foarte important astăzi, deoarece îmi este foarte greu să găsesc în regiune sau chiar în întreaga Europa celelalte ţări.
Pe degetele unei singure mâini pot să număr ţările care se gândesc la fel, în direcţiile strategice.
Sunt foarte recunoscător domnului prim-ministru, domnului preşedinte al României, care aşa conduc politica românească la Forumul Europei şi al NATO, pentru a elabora cele mai multe coerenţe şi colaborare între ţările noastre.
Triunghi Ucraina, România, Polonia
Domnul prim-ministru a pomenit Iniţiativa celor Trei Mări. Este o dimensiune foarte ambiţioasă şi vedem că odată cu agresiunea rusească în Ucraina, creşte rolul, rangul acestei regiuni în care noi trăim, în care creăm valori economice şi sociale. De aceea, cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi dintre Ucraina, România şi Polonia se va putea în curând, sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii, să construim nişte planuri strategice semnificative pe viitor, planurile strategice care vor fi foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar şi ambiţioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare şi din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane în regiunea Europei Centrale.
Ani de zile, ţările noastre, o spun în mod foarte drept, au fost jucate de cei din Est şi din Vest.
Bineînţeles, nu se poate compara presiunea din Vest faţă de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în acelaşi timp, decenii în care am fost în mare parte folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice.
Din România, din Polonia au plecat mulţi oameni. Acum, în Polonia revin sute de mii de oameni pentru prima dată în istoria noastră. Dar este cel mai bun semn că transformarea şi-a avut nişte părţi pozitive, dar şi negative. De ce pomenesc acest lucru? Pentru că mă bucur foarte mult că în România văd un aliat foarte mare, un aliat mare în lupta pentru interesele noastre comune. Dau un exemplu: ne întâlnim aici, la Forumul Economic Româno-Polon; când în Forumul Uniunii Europene se discută temele economice, se vede cât de important este rolul pe care îl joacă companiile internaţionale mari, care au impactul asupra formei anumitor sectoare şi aşa se creează legislaţia ulterior, aşa se creează legislaţia în Uniunea Europeană. De aceea, eu aş dori să sugerez partenerilor noştri din România să punem mare accent pe dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru că majoritatea firmelor, chiar şi a celor care după clasificarea noastră poloneză şi românească sunt mari, pe lângă cele peste 10, care sunt într-adevăr foarte mari, sunt cele mai importante întreprinderile mici şi mijlocii. Dacă punem accentul pe aceste firme, acţionăm în cel mai bun interes al economiei poloneze, româneşti şi economiei din Europa Centrală şi de Est”, spune premierul polonez Mateusz Morawiecki, conform Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News