Triplusec, 20 septembrie 2018. Joi seara, începând cu ora 21.30, este difuzat al doilea episod Triplusec, noul serial de comedie de la PRO TV.
Triplusec, 20 septembrie 2018. De ziua lui, George este nevoit să sărbătorească la... înmormântare. Gașca se întâlnește la biserică, unde o vor vedea pentru ultima oară pe diriginta lor, interpretată de Oana Pellea... sau cel puțin asta-și imaginează ei. Însă chiar în momentul în care personajul Oanei Pellea pășește dincolo de viață și se bucură că a scăpat de cei șase, îl întâlnește pe Dumnezeu, nimeni altul decât Victor Rebengiuc. Acesta îi va da o misiune aparent imposibil de îndeplinit, care are legătură, bineînțeles, cu gașca de foști elevi. Așadar, o înmormântare, o petrecere surpriză, o provocare, multe emoții și situații complicate, toate sunt planificate pentru cel de-al doilea episod Triplusec.
Triplusec, 20 septembrie 2018. Triplusec este un serial de comedie 100% românesc. Față în față cu visurile lor, dar și cu provocările vieții, o gașcă de millenials descoperă că, atunci când ești cu ochii după fericire, cel mai important e să vezi partea plină a paharului. Nu au fost cei mai populari în liceu, nu au fost premianți, sunt diferiți, însă ceva i-a ținut împreună. Cei șase foști colegi, interpretați de Diana Roman, Cosmin Natanticu, Aida Economu, Paul Diaconescu, Andrei Cojanu și Andrei V. Ciopec, sunt prieteni buni. Viața le-a despărțit drumurile la terminarea liceului, însă se reîntâlnesc după 15 ani la o reuniune de clasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă