• Triplare facturi la întreţinere. Olguţa Vasilescu: Ca să ştiţi cine vă cere votul...
"Noul Program de guvernare, prezentat de Ludovic Orban, prevede iniţiativa ministrului PNL al Economiei, Virgil Popescu, care vrea să interzică subvenţionarea gigacaloriei pentru consumatorii casnici, de către primarii. În acest caz, se va ajunge la triplarea facturilor la întreţinere", apreciază Olguţa Vasilescu.
"În Craiova, prețul total al gigacaloriei este de 414, 96 lei pentru centrale termice și 321, 57 lei la punte termice, din care 277 lei este plătit de populație ( consumatorul casnic) și diferența reprezintă subvenția. La centrale termice 137, 96 lei și la puncte termice 44, 57 lei.
Pentru o lună de iarnă la o garsonieră (1 persoană) se plătesc aproximativ 60 lei , iar nesubvenționat de primărie ar ajunge la 194 lei. Pentru o lună de iarnă la un ap. cu 2 camere ( 2 persoane) se plătește energia termică subvenționată 110 lei, iar nesubventionata de primărie 277 lei.
Pentru o lună de iarnă la un ap. 3 camere (3 persoane) se plătește energia termică subvenționată 150 lei, iar nesubventuinata de primărie 332 lei. Ca sa stiti cine va cere votul...", a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News