Data publicării:

Trenuri CFR zilnice pentru Istanbul, Varna și Sofia. Din 14 iunie poți călători către Turcia pentru 56 de euro

Autor: Mihai Preda | Categorie: Stiri
WhatsApp

CFR Călători a anunțat print-un comunicat de presă că va deschide rute către Istanbul /Halkali, Varna, Sofia și retur în perioada vacanțelor.

CFR Călatori a transmis:

”Faceți-vă din timp planuri de călătorie pentru vacanță! CFR Călători informează că, în perioada 14 iunie – 14 octombrie 2024, trenul internațional “România” va asigura zilnic legătura directă de la București către Istanbul /Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare. 

Programul de circulație și tarife:

Istanbul / Halkali

Tren internațional “România” 461 (461/ 465/ 493/ 12504): București Nord (plecare 10:47) – Istanbul /Halkali (sosire 06:34) Tren internațional “România” 460 (12503/ 492/ 464/ 460): Istanbul/Halkali (plecare 20:00) – București Nord (sosire 17:17) 

Un bilet Bucureşti Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), la vagonul cușetă cu 4 locuri, costă 56 euro.

Varna

Tren internațional “România” 461 (461/ 2615): București Nord (plecare 10:47) – Varna (sosire 20:55) Tren internațional “România” 460 (2612/ 460): Varna (plecare 07:45) – București Nord (sosire 17:17) 

Un bilet Bucureşti Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, costă 31 euro.

Sofia

Tren internațional “România” 461: București Nord (plecare 10:47) – Sofia (sosire 20:21) Tren internațional “România” 460 (2611/ 460): Sofia (plecare 07:00) – București Nord (sosire 17:17) 

Un bilet Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 32 euro.

Reamintim pasagerilor că perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile. Pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier.

Pentru călătoria în Bulgaria sau Turcia poate fi utilizată oferta Interrail în varianta continuă sau flexi, biletele putând fi achiziționate de la casele de bilete din stații și agenții cu vânzare în trafic internațional. 

Pentru informaţii despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel