Data publicării:

Trei persoane lovite de fulger, la Sarmisegetusa

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un paznic al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia din județul Hunedoara a murit, iar alte două persoane au fost rănite, joi, în timpul unei furtuni. Cele trei persoane au fost lovite de fulger.

Pompierii militari din Orăștie și un echipaj medical au intervenit, joi, la Sarmisegetusa Regia, pentru salvarea a trei persoane, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Bucium, paznic la situl arheologic și doi vizitatori, soț și soție, din Pogoanele, județul Buzău, care au fost loviți de fulger în timpul unei furtuni.

Cei doi soți, care prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor și a medicilor SAJ și au fost duși conștienți și cooperanți la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Orăștie. Potrivit pompierilor, pentru a treia victima nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul decedat, de 47 de ani din comuna Bucium, făcea parte din dispozitivul de pază al sitului arheologic Sarmisegetusa Regia. Centrul județului Hunedoara s-a aflat sub incidența unui cod galben de vreme rea, caracterizat de averse ce au atins 25 de litri pe metru pătrat, grindină și descărcări electrice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel