Trei morți și 27 de răniți, după naufragiul unui vas al traficanţilor de persoane
Trei persoane au murit și 27 au fost rănite, după naufragiul unui vas al traficanților de persoane în California.
O ambarcaţiune supraaglomerată transportând foarte probabil imigranţi ilegali a naufragiat duminică pe coastele Californiei, lângă frontiera mexicană, făcând trei morţi şi 27 de răniţi, potrivit autorităţilor locale, notează AFP.
Vasul cu o lungime de 12 metri s-a sfărâmat lovindu-se duminică dimineaţă de ţărm în apropiere de San Diego, persoanele aflate la bord fiind constrânse să sară în apă pentru a încerca să-şi salveze viaţa, potrivit imaginilor înregistrate de martori.
'Era o ambarcaţiune a traficanţilor de persoane' despre care se presupune că încerca să introducă imigranţi ilegali în Statele Unite, a afirmat Jeffery Stephenson, purtător de cuvânt al poliţiştilor de frontieră americani, adăugând că un bărbat suspectat de pilotarea vasul a fost audiat.
'Contrabandiştilor nu le pasă de persoanele pe care le exploatează. Tot ce îi interesează este profitul. Echipamentele de siguranţă nu erau adecvate şi, evident, vasul era supraaglomerat', a adăugat el.
Cei 27 de supravieţuitori au fost internaţi în spital cu răni de gravitate diferită, au indicat pompierii din San Diego.
Statele Unite se confruntă cu un vârf al trecerilor ilegale la frontiera cu Mexicul, cu 172.000 de arestări în martie, un nivel nemaiîntâlnit de cincisprezece ani, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News