Data publicării:

Trei migranți au fost prinși la frontieră la Sighetul Marmației

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Trei migranţi din Guineea şi Coasta de Fildeş au fost reţinuţi la frontiera cu Ucraina de către poliţiştii suceveni, după ce au încercat să intre ilegal în ţară.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, din cadrul ITPF Sighetul Marmaţiei, Ilie Poroch Seriţan, a informat, duminică, despre faptul că poliţiştii de frontieră, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii migraţiei ilegale, au depistat doi cetăţeni din Guineea şi unul din Coasta de Fildeş, având vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani.

Echipajul poliţiştilor de frontieră i-a depistat şi reţinut pe cei trei migranţi, la aproximativ 500 de metri de frontieră, pe direcţia localităţii Falcău.

Niciunul dintre bărbaţii depistaţi în proximitatea frontierei cu Ucraina nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Din primele verificări a rezultat faptul că aceştia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin zona de responsabilitate a Sectorului PF Brodina.

Bărbaţii au fost conduşi la sediul sectorului unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că au vârste cuprinse între 18 ani şi 28 de ani, doi provenind din Guineea şi unul din Coasta de Fildeş.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar, conform procedurilor legale, cei trei cetăţeni străini au fost predaţi, sâmbătă, autorităţilor de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie.

Vezi și: Căpitanul navei Sea-Watch, arestat după ce a acostat fără aprobarea autorităţilor în portul Lampedusa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel