Data publicării:

Trei generali de poliţie din Peru, arestaţi. Legătură cu dosarul de corupţie al fostului preşedinte

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Şase persoane, printre care trei ofiţeri cu rang înalt din poliţie, au fost arestate luni în Peru pentru presupusa lor implicare într-un caz de corupţie legat de fostul preşedinte demis Pedro Castillo, a anunţat Ministerul de Interne de la Lima, citat de AFP.


"Agenţi de poliţie, în coordonare cu Parchetul, au desfăşurat o mega-operaţiune care a condus la arestarea a şase persoane presupus implicate într-un dosar de corupţie legat de promovări ilegale în rândul forţelor de poliţie", se arată într-un comunicat.

Ministerul precizează că printre persoanele arestate se numără "trei generali de poliţie în activitate". Aceştia ar fi implicaţi în acordarea de promovări, validate de Castillo, în schimbul unor sume de bani.

Aceste arestări au avut loc în cursul unei operaţiuni de poliţie, incluzând percheziţii în mai multe oraşe, printre care Lima.

În capitală, au fost percheziţionate două locuinţe ale fostului ministru al apărării Walter Ayala, care face şi el obiectul unei anchete în acest caz, şi au fost ridicate diverse documente.

Parchetul anchetează asupra lui Pedro Castillo şi Walter Ayala pentru presupuse infracţiuni de asociere ilegală şi organizare criminală.

Fostul comandant al armatei, generalul José Vizcarra, şi fostul şef al forţelor aeriene, Jorge Chaparro, au afirmat în noiembrie 2021 că guvernul a făcut presiuni asupra lor pentru a promova ofiţeri care nu îndeplineau condiţiile cerute.

Pedro Castillo a fost demis şi apoi arestat pe 7 decembrie după ce a încercat să dizolve parlamentul şi a anunţat că doreşte să guverneze prin decrete, acţiune considerată drept o "lovitură de stat" de către parlament şi pentru care este urmărit penal pentru "răzvrătire" şi "conspiraţie".

Profesor din mediul rural, el a guvernat mai puţin de un an şi jumătate, perioadă marcată de o profundă criză politică, reaminteşte AFP, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel