Data publicării:

Trei eurodeputaţi, între care Adrian Severin, dispuşi "să îşi vândă serviciile"

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins lobbyişti.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, scrie Mediafax.

Adrian Severin, fost vicepremeir român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

Zoran Thaler, fost ministru sloven de Externe, a prezentat şi el un amendament, cerând ulterior ca banii să îi fie trimişi în contul unei firme cu sediul la Londra. "Nu se pune problema să dezvălui aşa ceva", a declarat el.

Un al treilea deputat, fostul ministru austriac de Interne, Ernst Strasser, le-a declarat jurnaliştilor: "Eu sunt un lobbyist", înainte de a prezenta un proiect de amendament celor doi colegi ai săi dintr-o comisie resposabilă cu legislaţia respectivă. Un compromis a fost obţinut în favoarea lobbyiştilor, a asigurat ulterior Strasser. Deputatul a cerut să i se plătească o primă tranşă de 25.000 de euro în contul unei firme pe care o deţine în Austria.

După ce Sunday Times a dezvăluit adevărata identitate a falşilor lobbyişti, Severin a declarat că nu a făcut "nimic ilegal". Strasser şi Thaler au dat asigurări că ştiau de la început că este vorba despre reporteri sub acoperire şi că voiau pur şi simplu să vadă până unde va merge totul.

Contactată de Sunday Times, vicepreşedinta Parlamentului European, Diana Wallis, a promis o anchetă. "Acest lucru trebuie să facă obiectul unei anchete aprofundate", a declarat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel