Trei cetăţeni români, reținuţi pentru trafic de migranți. Câți bani primeau pentru transportul fiecărui străin
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră au depistat trei cetăţeni români care au sprijinit unsprezece cetăţeni din Egipt şi unul din Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera.

În data de 26.05.2020, poliţiştii de frontieră, în jurul orei 01.00, au identificat pe raza localităţii Bacova – jud. Timiş un microbuz condus de un cetăţean român, în vârstă de 59 de ani, având ca pasager un alt cetăţean român, proprietarul mijlocului de transport, în vârstă de 50 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Timiş. În compartimentul marfă al mijlocului de transport au fost descoperiţi 12 cetățeni străini, toţi bărbaţi, care nu aveau documente de identitate asupra lor.

De unde sunt cetățenii străini 

La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu cei doi şoferi români, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că cetăţenii străini sunt 11 egipteni şi un sirian, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi cetățeni români aveau rol de călăuze şi intenţionau să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Cine a organizat transportul și câți bani primea

Totodată, în urma extinderii verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a depistat şi reţinut organizatorul transportului, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 33 ani, domiciliat în judeţul Timiş. Cei trei urmau să primească sume de bani cuprinse între 200-1000 euro pentru transportul fiecărui cetăţean străin.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 12 de cetățeni străini. De asemenea, cei trei români sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic şi complicitate la trafic de migranţi, fiind reținuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel