Data actualizării:
Data publicării:

Trei ani de la moartea judecătorului Stan Mustaţă. Cum a fost chinuit în pușcărie. Niciun vinovat până azi

Autor: D.C. | Categorie: Stiri
WhatsApp

Judecătorul Stan Mustaţă a murit pe 8 august 2018, în timp ce era internat la Spitalul de Nefrologie Carol Davila. Ajunsese acolo după multe amânări şi întârzieri, fusese plimbat între penitenciarele Rahova, Jilava şi Giurgiu, înainte de a ajunge într-un spital adevărat.

Alegeri prezidentiale 2024

Fusese condamnat în 2016 pentru corupţie, însă şi-a clamat nevinovăţia până pe patul de moarte. Şi aşa cum arată lucrurile, a fost doar o victimă a propriei sale corectitudini. În 2014, în timp ce era judecător în dosarul ICA a declarat că rechizitoriul procurorilor DNA nu conţinea nicio probă care să justifice condamnarea inculpaţilor. Nu a durat mult şi a fost scos cu cătuşe din dosar, fiind reţinut de procurori chiar la Curtea de Apel.

Condamnat definitiv, în 2016, Stan Mustaţă şi-a petrecut ultima perioadă a vieţii agonizând în închisoare. Bolnav de cancer, judecătorul avea şi alte afecţiuni, care i-au fost în cele din urmă fatale. Ultimele sale zile au fost povestite de soţia sa, Elena, într-un interviu din 2018.

Era ferfelițe făcut la picioare, săracul de el

„Avocatul a făcut cerere, a spus Elena Mustață. S-a dus la Administrația Națională a Penitenciarelor și l-a întrebat pe director care este cauza pentru care el a fost mutat la acest penitenciar, și a zis: ”Ce vă mai interesează cauza? Că s-a rezolvat. A fost adus la Jilava. Sunteti multumiți? Și totuși, nu mă mai intrebați. Căutați acolo în lege și o să găsiți unul dintre motive.” După care i-a fost din ce în ce mai rău, l-au dus la spital și de la spital au spus că trebuie neapărat dus la un spital de stat, și l-au dus la Sf. Ioan. Aici i-au făcut niște dialize cu niște catetere groaznice, i-au distrus picioarele. Când în piciorul stâng, când în piciorul drept.

Probabil că doctorii și-au dat tot interesul, dar fiind cateterele foarte proaste n-au mai suportat dializa și atunci l-au mutat la spitalul Carol Davila. Aici, la Carol Davila, a fost internat și stați să vedeți că l-au luat de acolo de la Sf. Ioan în loc să-l ducă direct la Carol Davila, l-au chinuit și l-au dus în penitenciar. Acolo în penitenciar săracul, având numai pansamente și la piciorul stâng și la piciorul drept, că era ferfelițe făcut la picioare săracul de el.

Nu a avut nici să se spele, nici să se îmbrace, și cu chiu cu vai dimineața s-a îmbrăcat și l-au dus din nou către Carol Davila. În mașină i s-a făcut rău. Când a ajuns acolo, eu eram deja venită de la 6 jumătate să vorbesc cu medicii. L-au luat, l-au monitorizat și la ora 16 l-au băgat în operație ca să îi pună un cateter de calitate. S-au chinuit, au pus cateterul și au început să îi facă dializă.

La 2 ore de la dializă a făcut infarct și a cedat. S-a terminat cu viața lui Stan Mustață. Dar amintirea lui trebuie să rămână în sufletul tuturor că a fost un om care a luptat toata viața pentru dreptate. A fost așa un suflet bun și iubit și a făcut numai fapte bune pentru toți cei din jurul lui. Spuneam: ”Doamne! Trebuie să fie răsplatit și el acum în clipele grele. Să primească și el dreptatea de la Dumnezeu, căci oamenii de aici nu sunt în stare să i-o facă.”, declara în 2018 Elena Mustaţă, cea care i-a fost alături până în ultima clipă.

Ancheta declanşată după moartea sa nu a găsit niciun responsabil pentru decesul lui Stan Mustaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel