Data publicării:
Trei ani de Astrosens.ro. Lecția oferită de astrologul Daniela Simulescu: Când cunosc o persoană, ultimul lucru pe care vreau să îl cunosc despre ea este zodia
Astrosens.ro, site-ul astrologic al DC Media Group, împlinește, în 15 august, 3 ani.
Astrologul Daniela Simulescu, cea care se află în spatele conceptului Astrosens.ro, ne-a oferit un interviu după 3 ani de astrologie scrisă.
Cum simți că a evoluat site-ul de la început până astăzi?
Daniela Simulescu: În momentul în care am lansat Astrosens.ro, i-am pus o poreclă: “baby astro”. De atunci și până acum, am testat alături de echipa mea mai multe formule. Știi cum e: de-a bușilea, primii pași etc. Mi-am dorit să democratizez astrologia, și cred că am reușit.
Sunt convinsă că nu doar cititorii te-au descoperit pe tine, deși sigur te știau deja din DCNews, dar și tu ai descoperit cititorii. Ce te-a uimit la obiceiurile de consum ale cititorilor de astrologie?
Daniela Simulescu: Obiceiurile pasionaților de astrologie s-au schimbat enorm din 2020 încoace. În orice criză(război, pandemie etc.), astrologia devine un instrument nemaipomenit pentru stările de anxietate sau frica legată de viitorul apropiat. Deci, de patru ani, oamenii au devenit autodidacți. Au căutat metode prin a-și calcula singuri astrogramele și prin care să le poată descifra. În mod sigur, și proiectul nostru i-a ajutat enorm în acest sens.
Pentru un ”necititor” de astrologie, ar putea fi vorba despre horoscop și atât. Deschid, mă uit la zodia mea, închid și ne vedem și mâine dimineață. Tu mereu te-ai străduit să ne spui că nu doar că este mai mult de atât, ci chiar acest ”atât” prezentat de mine este oarecum greșit. Dă-ne o lecție astăzi, tuturor, cum să ne citim horoscopul.
Daniela Simulescu: Horoscopul zilnic, horoscopul săptămânal și cel lunar sunt un instrument teoretic. Ne oferă previziuni generale. Însă, acest horoscop este doar prima literă din alfabetul astrologiei. Ține mai degrabă de zona entertainment-ului. Întotdeauna am acest disclaimer. Cum că horoscopul general trebuie ascultat într-un mod pur și simplu informativ(cu titlu de prezentare). Dar, atunci când îl urmărești, îți recomand să asculți intro-ul sau aspectele generale. Acolo afli dacă este Mercur retrograd, dacă este Lună Plină, dacă avem vreo eclipsă. Informațiile despre evenimentele principale te pot ajuta și în mod pragmatic.
Cel mai important instrument, unul care se poate pune în practică, este astrograma natală. Și din acesta, eu prețuiesc celula de bază. Adică trio-ul Soare-Lună-Ascendent. Poziția Soarelui reprezintă zodia. Astrosens este Leu pentru că s-a lansat pe 15 august, când Soarele era în Leu. Însă, poziția Lunii este mult mai importantă. Pentru că ne arată lumea interioară. De exemplu, eu când cunosc o persoană, ultimul lucru pe care vreau să îl cunosc despre ea este zodia. Eu vreau să știu unde i se afla Luna în momentul nașterii. Astfel, îi aflu spectrul emoțional, ce simte și cum își procesează trăirile. Iar, ascendentul este filtrul nostru către lume, cum ne percep ceilalți.
Care consideri că este cel mai de preț lucru descoperit de tine despre astrologie?
Daniela Simulescu: Că este o oglindă a algoritmului vieții. Sau un limbaj al destinului nostru.
Care sunt previziunile astrale pentru Astrosens.ro în următorul an?
Daniela Simulescu: În astrologia previzională, avem o tehnică, denumită Progresii secundare. Aceasta ne arată nevoia principală din perioada următoare a cuiva. Ei bine, Luna progresată a site-ului Astrosens se va afla în Capricorn. Ce înseamnă asta? Că urmează o maturizare a proiectului. Și recunoașterea acestuia în piața de profil.
Crezi că astrele chiar influențează totul în jurul nostru sau le putem păcăli?
Daniela Simulescu: Astrele nu influențează nimic! Îmi pare rău că am rămas cu această expresie/prejudecată. Una dintre legile universului spune așa: Ceea ce este sus este și ceea ce este jos, Ceea ce este jos este și ceea ce este sus. Noi astrologii, pur și simplu, comparăm tranzitele planetelor cu evenimentele trăite. Facem parte dintr-un întreg. Se mișcă o piesă undeva, apar transformări în tot sistemul. Și nu uitați că astrele predispun, însă omul dispune!
Vezi o legătură între astrologie și religie?
Daniela Simulescu: Cele două domenii au la bază simbolul.
Ce ne promiți tu, ca astrolog Astrosens.ro, pentru viitor?
Daniela Simulescu: Că voi păstra un echilibru între teorie și practică. Că voi continua să aduc informații relevante, să fac astrologia cât mai ușor de înțeles și să fac educație în acest domeniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News