Tregedii pe șoselele din România. Copil de 4 ani, ucis de o camionetă. Alt copil, din Arad, mort după ce o mașină s-a răsturnat. Șoferul a fugit
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Tregedii pe șoselele din România. Copil de 4 ani, ucis de o camionetă. Alt copil, din Arad, mort după ce o mașină s-a răsturnat. Șoferul a fugit / Foto: Pixabay
Tregedii pe șoselele din România. Copil de 4 ani, ucis de o camionetă. Alt copil, din Arad, mort după ce o mașină s-a răsturnat. Șoferul a fugit / Foto: Pixabay
Mai multe tragedii s-au produs pe șoselele din România. Doi copii au murit.

Un copil în vârstă de 4 ani a murit în comuna Plopșoru, județul Gorj, după ce o camionetă care a făcut un viraj la dreapta într-o parcare l-a accidentat.

Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că un tânăr de 27 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 66, din direcția Filiași către Rovinari, când a virat la dreapta într-o parcare a acroșat cu camioneta un copil de 4 ani. În urma impactului, copilul a decedat, transmite Realitatea Plus.

Arad: Un copil a murit după ce o mașină s-a răsturnat. Șoferul a fugit

Un alt copil, de 14 ani, a murit, sâmbătă, după ce autoturismul în care se afla alături de alţi trei copii s-a răsturnat pe marginea unei şosele din judeţul Arad, iar şoferul a fugit de la locul accidentului, transmite Agerpres.

"În afara localităţii Berechiu, un autoturism în care se găseau cinci persoane a părăsit partea carosabila, a lovit un parapet şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor alţi trei minori, de 12,13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, judeţul Bihor", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Cercetările continuă pentru identificarea persoanei care a condus maşina şi stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Dâmboviţa: Maşină căzută în prăpastie în zona dintre Cabana Dichiu şi lacul Bolboci

Totodată, o maşină a căzut, sâmbătă, în prăpastie, în zona lacului Bolboci din regiunea montană a judeţului Dâmboviţa, cele două persoane din maşină reuşind să se salveze, informează ISU Dâmboviţa.

"Se intervine în cazul unui eveniment rutier în comuna Moroieni. Din primele informaţii un autoturism a căzut în prăpastie, circa 20 metri adâncime. Ambii pasageri sunt conştienţi şi au ieşit din autoturism. Locaţia se află între Cabana Dichiu şi lacul Bolboci", precizează ISU Dâmboviţa.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Garda Fieni, două echipaje de la Ambulanţă şi un echipaj Salvamont Dâmboviţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel