Trecutul mai puțin cunoscut al lui Nicolae Ciucă. Ce a făcut la Revoluție din poziția de ofițer și cât timp a fost în PCR
Nicolae Ciucă era ofițer în timpul Revoluției din 1989.
Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale din acest an, a făcut declarații în cadrul unei dezbateri, moderată de Mihai Gâdea la Antena3 CNN.
„Știm foarte mult despre dumneavoastră și v-ați făcut un titlu de glorie sau vi s-a făcut un titlu de glorie din misiunile pe care le-ați efectuat în Irak și Afganistan. Puțină lume știe însă ce ați făcut dumneavoastră ca militar în zilele din decembrie 1989. Ați spus că ați efectuat misiuni specifice. Ce fel de misiuni specifice ați efectuat și, mai ales, până pe data de 22 decembrie, când știm foarte bine că armata a reprimat Revoluția la nivelul țării?”, a întrebat Mădălina Mihalache, realizator al televiziunii citate anterior.
„Da, am fost ofițer în cadrul Batalionului 121 Cercetare Craiova. De aceea am spus că am executat misiuni specifice. În dimineața în care Ceaușescu a părăsit Palatul CC am fost în dispozitiv de pază la Căminul Militar din Craiova, care era în construcție. În momentul în care a părăsit și a zburat cu elicopterul am fost retrași în cazarmă, după care în seara aceleiași zile am fost și am executat pază la Banca de Dezvoltare, aproape de sediul Băncii Naționale din Craiova, după care am revenit în cazarmă și nu am mai părăsit cazarma. Nu am fost în stradă, deloc”, a spus Ciucă.
„Armata a tras în populație, domnule Ciucă?”, a mai întrebat Mihalache.
„Eu mi-am cerut scuze ca ministru al Apărării pentru tot ceea ce s-a întâmplat greșit la Revoluție din partea Armatei Române. Eram ministrul al Apărării și am făcut-o în numele instituției”, a răspuns Ciucă.
Mădălina Mihalache l-a mai întrebat pe candidatul PNL la prezidențiale: „Cât timp ați fost membru al Partidului Comunist Român?”.
„Din 1986 până în 1989, când s-a desființat”, a declarat Ciucă.
Politician sau nu
Ciucă a fost pus față în față și cu o întrebare din partea unei tinere.
„Dacă ei se simt bine făcând, pur și simplu mergând în față și mințind, și încercând să pară ceea ce nu sunt? Dacă lor li se pare normal și dacă ei și-ar dori o țară la rândul lor pentru copiii lor cumva condusă de oameni ca ei? Eu sunt sigură că nu”, a întrebat o tânără.
„Mă uitam la ceea ce spunea această tânără, probabil studentă, și am regăsit în ceea ce îmi spun mulți telespectatori: 'La aceste alegeri aș merge să votez pe cineva însă dezamăgirea este într-atât de mare'. Până la urmă cel sau cea care va ajunge președintele României trebuie să îi convingă pe ei că sunteți altfel, că nu sunteți ca toți cei care au promis și care i-au dezamăgit. Aici este una dintre marile chei”, a precizat Gâdea.
„Este foarte corect. A ieșit Mihai Tudose și a spus că nu sunt politician. Corect? Nu sunt! Eu 35 de ani am avut serviciu, m-am dus la serviciu, mi-am croit o carieră. Nu sunt politician! Sau nu sunt acel tip de politician cum gândește Mihai Tudose.
Eu sunt acel politician care după ce și-a finalizat o carieră am decis să vin în continuare și să îmi pun toată experiența, tot ceea ce am acumulat într-o viață. Mi se pare normal și asta discutăm inclusiv în interiorul întâlnirilor pe care le avem cu colegii noștri”, a declarat Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News