Președintele Traian Băsescu ne-a anunțat că și-a făcut sigur cadou de ziua lui. Ca să-l citez – Vreau liniște și mi-o iau singur. Mâine nu merg la servici.
Care va să zică, președintele, după atâția ani de muncă, încă nu are serviciu, a rămas doar la servici. Nu cred că e un semn bun.
Când l-am auzit pe președinte mi-am amintit de povestioara unei colege care se văita că iar au venit niște rude sărace pe capul ei și nu știa cum să le dea mai repede afară din casă.
Cam așa și președintele, obosit de zgomotul de fundal – oameni nemulțumiți, bătrâni înfometați, copii deprimați, sărăcie, pumni în gură – a închis ușa ca să se facă liniște.
Pur și simplu, și-a luat liber.
La urma urmei, dacă stai să te gândești, ce treabă are președintele? Dă niște medalii (aici stă relativ bine), se ocupă de politica externă – la care am renunțat că oricum ăia sunt vai de capul lor, să facă bine să ia ei lecții de la noi, și teoretic ar media între partide. Din punctul ăsta de vedere, i-am făcut hatârul președintelui și l-am lăsat să fie doar șeful alor lui. Ceilalți oricum nu-l merită ca președinte doarece sunt leneși, bețivi, și, pe deasupra, veșnic nemulțumiți, ba chiar deprimați.
Oboseala mare vine din sforile și jocurile permanente pe care nu prididește să le facă - dezbină partide, face partide, dezbină români, asmute români unii împotriva celorlați, pune mine antipersonal pe traseul de la Parlament la PNL și PSD, împarte maghiarii în buni și răi, face calcule electorale, și tot felul de activități nocive pe care vă rog să nu pierdeți vremea, n-o să le găsiți în Constituție. Dar ce mai e Constituția în ziua de azi? Cam ce mai e și steagul, imnul național, noțiunea de patriotism. Tot cam atâția lei face.
Traian Băsescu a ținut să-și petrecă ziua premergătoare aniversării cu parlamentarii coaliției de guvernare. Nu că unii s-ar ridica la rangul dânsului, dar, vorba șefului statului – buni, răi, cu ăștia trecem prin criză.
Colegul meu Cristian Șuțu remarca și faptul că președintele Băsescu și-a serbat ziua tot pe banii noștri și se întreba cine plătește masa, dansul și șampania.
Ei, dragă Cristi, unde merge mia, merge și suta. Zău așa, ne încurcăm în mărunțișuri.
În rest, eu zic ca de ziua noastră să ne luăm liber, așa puturoși cum suntem, nu putem decât să ne inspirăm de la dregătorii neamului.
La bună vedere!
Citește și:
Omagiu iubitului domn preşedinte Traian Băsescu. Adresează aici urările tale conducătorului ţării
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Cercetătorii chinezi se apropie de readucerea la viață a oamenilor criogenizați - după ce un creier a fost decongelat fără daune