Data publicării:
Trauma primei nașteri o face pe Ramona Păuleanu să se teamă și pentru cea de-a doua sarcină: Mă trezesc cu atacuri de panică
Ramona Păuleanu a cunoscut o reală dramă în privința primei sale nașteri; la nici două luni, bebelușul acesteia a contractat o bacterie dintr-un spital.
Ramona Păuleanu e una dintre mamele și femeile din România care au cunoscut provocarea dată de naștere. Acum, ea este însărcinată pentru a doua oară, însă grijile nu au dispărut. Prima sarcină i-a fost dificilă, astfel că de multe ori folosea perfuzii pentru a putea mânca. În cele din urmă, după numai 2 luni bebelușul său a fost aproape de moarte, însă a supraviețuit după o slujbă religioasă - spunea vedeta.
„Așteptăm, noi nu am fi vrut să spunem, dar lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum plănuiești. Am vrut să ascundem dar, dintr-o greșeală, s-a aflat. Acum sunt în patru luni. Față de prima sarcină mi-a fost rău, dar mai puțin rău ca prima dată. Prima dată făceam perfuzii o zi da, una nu, ca să pot să mănânc ceva și să beau apă. Acum am trecut de vreo trei ori pe la perfuzii, e parfum. Prima dată am avut foarte multe griji, care s-au transferat. A fost o sarcină toxică de la bun început. Am născut foarte prematur, la 29 de săptămâni. După 2 luni, el a luat și o bacterie din spital și asta a fost.”, a povestit Ramona Păuleanu la Vorbește Lumea.
Pentru că prima experiență cu sarcina este una dureroasă, ea își face griji din nou. De la gânduri inofensive acum a ajuns să se trezească în toiul nopții cu atacuri de panică. În cele din urmă, vedeta își arată admirația față de femeile care nu încetează niciodată din a-și îndeplini visul de a avea un copil.
„Mă așteptam să fiu însărcinată din nou, era programată, am primit vestea cu bucurie, puțin în joacă prima dată, apoi cu oarecare inconștiență, ca într-o noapte să mă trezesc într-un soi de atac de panică. Zic „Doamne, ce a fost în capul meu”, dacă se va întâmpla la fel? Au fost niște gânduri care nu știu de unde au venit.
M-am mai gândit și la toate femeile care au pierdut un copil, care au făcut multe de fertilizări în vitro ca să rămână însărcinate și care au continuat, pentru că acesta a fost visul lor, să facă un copil, să îl facă pe al doilea. Cât curaj trebuie să ai și câtă grijă au avut femeile alea. M-am gândit la ele, m-am gândit dacă o să fie bine. Nu m-am calmat așa, m-am gândit că e un lucru prin care trec multe femei și îți dai seama câtă putere trebuie să ai, câtă forță.”, a continuat aceasta, potrivit sursei menționate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News