Data publicării:

Tratament chelie, calviție. Cercetători japonezi, tehnică revoluționară

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
chelie
chelie

 Cercetători japonezi au dezvoltat o nouă tehnică regenerativă a ţesutului capilar care poate fi un avans semnificativ în tratarea alopeciei prin intermediul transplantului, au confirmat EFE responsabili ai proiectului. 

Echipa de la centrul de cercetare Riken şi de la compania de medicină regenerativă Organ Technologies intenţionează să înceapă testele pe animale în iulie şi ulterior asupra pacienţilor cu alopecie androgenică, cu scopul de a comercializa tehnica cel devreme în 2020, a declara miercuri EFE, un purtător de cuvânt al instituţiei. 

Procedura constă în obţinerea a trei tipuri de celule stem din ţesutul capilar folosind foliculi ai pacientului, care sunt trataţi în laborator pentru a fi regeneraţi şi apoi reimplantaţi în scalpul pacientului. 

Volumul capilar va crește de la sine 

Foliculii capilari regeneraţi se implantează prin suturi de nailon pentru ca aceştia să inducă creşterea părului, notează centrul. Prin această metodă se pot cultiva între 5.000 şi 10.000 fire de păr, asigură centrul într-un comunicat. 

Procedura constituie o alternativă la tratamentele împotriva căderii părului şi la actualele transplanturi capilare, la care se folosesc de obiect fire de păr de la ceafă pentru a le plasa în zonele frontale, dar care nu duc la creşterea volumului capilar. 

Cercetătorii, care au solicitat avizul guvernului japonez pentru a începe testele pe şoarecii de laborator, vor să se asigure de securitatea acestei tehnologii pentru a verifica că nu se produc alergii sau tumori, cu obiectivul de a demara testele clinice în 2019, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel