Data publicării:

Tratament balnear GRATUIT pentru 200.000 de pensionari

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi o hotărâre care simplifică acordarea biletelor de tratament balnear pentru pensionari.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a precizat, la finalul şedinţei Executivului, că de această hotărâre ar urma să beneficieze aproximativ 200.000 de pensionari.

Impactul bugetar, de aproape 400 milioane lei 

Alocarea bugetară va fi de 370 de milioane de lei, a afirmat Dancă.

"Vorbim despre un număr de aproximativ 200.000 de pensionari care vor beneficia de bilete de tratament balnear, cu o alocare bugetară de 370 de milioane de lei şi această hotărâre de guvern a fost adoptată, iată, la începutul acestui an, spre deosebire de guvernele PSD anterioare care au întârziat adoptarea acestei hotărâri, în cursul anilor precedenţi, până chiar la începutul sezonului mai - iunie. Adoptăm, aşadar, din timp această reglementare legislativă, pentru a permite pensionarilor, pe lângă acordarea biletelor de tratament balnear, şi o procedură mult mai simplificată: de exemplu, la Casa de Pensii nu va mai fi nevoie de prezentarea buletinului şi a talonului de pensie, pentru că ea are deja actele de identitate şi talonul de pensii ale solicitantului respectiv", a explicat şeful Cancelariei premierului, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel