Data publicării:

Venus intră în RAC în 2 iunie. Intuiția o să fie la cote uimitoare. Ce alte schimbări majore aduce

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Pexels
Pexels

Astrologul DC News, Daniela Simulescu, a explicat cum se va prezenta tranzitul lui Venus prin Rac în luna iunie. 

„Vorbim despre apă din punct de vedere astrologic, vorbim despre tranzitul lui Venus în semnul Racului. Venus intră în Rac pe 2 iunie și va ieși de acolo pe 27 iunie, când va intra în Leu”, a spus în deschiderea emisiunii Daniela Simulescu, astrolog DC News. 

„De ce am ales să fac această emisiune despre Venus? Venus schimbă destul de des semnele dacă stăm noi și ne gândim, important este să facă anumite aspecte, ca să vorbim, nu mai vorbim despre Venus doar de dragul de a vorbi despre Venus. Dar gândiți-vă la un lucru. Venim după o perioadă cu Venus în Gemeni și am avut și Soarele în Gemeni și Mercur în Gemeni, Mercur aproape a retrogradat, este în careu cu Neptun. Deci nu s-a simțit foarte bine în Gemeni. Venus în Gemeni e vorbăreață, e așa drăguță, simpatică, jovială, prietenoasă, săltăreață. Nu e prea logică sau prea rațională, dar acum Venus intrând în Rac, după o perioadă în care a stat foarte mult în mintea noastră și după pandemie și după tot ce s-a întâmplat și după discuții, Venus în Rac vorbește despre cum te simți. Nu despre ce gândești, despre ce știi, plus că gândiți-vă, toate eclipsele acestea pe axa Gemeni - Săgetător, toată lumea vorbește despre ce știe, despre ce crede, dar nu mai vorbește nimeni despre ce simte. Și, din fericire, odată cu intrarea lui Venus în Rac vom începe să vorbim și despre ce simțim și despre ce este în suflețelul nostru”, a mai explicat Simulescu. 

Relații, iubire, cămin

Astrologul a amintit despre ceea ce reprezintă Venus, zeița feminității, dar și relațiile sentimentale și sursele de plăcere și pasiune ale fiecăruia. Racul reprezintă în horoscop „emoția pură”, sentiment, îngrijorare, ascultare, sensibilitate, atenție, romantism. 

„Dacă mai țineți minte la horoscopul 2021 Racii au fost foarte supărați pe mine, dar acum nu o să mai fie supărați pe mine nici ei, nici ceilalți. În sfârșit o să ne pese de ce simt ceilalți, de cum se simt, de cum sunt pe dinăuntrul lor. Și când vorbim de Venus în Rac nu vorbim doar despre iubire, pentru că avem de-a face și cu tot ce înseamnă zona Racului: familie, cămin, oamenii cei mai apropiați”, spune Daniela Simulescu.

Intrarea lui Venus în Rac creează o predispoziție pentru a petrece mai mult timp în propriul cămin și pentru a ne deschide casa pentru vizite. Și activitățile casnice, de tipul gătitului sunt înlesnite în această perioadă, iar starea generală este cea de lene și somn. 

Vizite primite și oferite

„Pe Venus în Rac suntem și oaspeți buni și gazde bune, dar e important să stăm cu familia, să ne bucurăm de oamenii cei mai dragi, să gătim pentru ei, să îi răsfățăm, să facem lucruri minunate. Energia Racului este energia mămicii. Să știți că dacă în perioada următoare veți dori să intrați într-o relație să cunoașteți oameni, nu o să mai fie pe plan rațional ce simțiți, o să aveți grijă și la ce simțiți la persoana respectivă, ce vă transmite. Adică intuiția o să fie la niște cote uimitoare cu Venus în Rac”, a prezis astrologul DC News. 

Vezi mai multe în video: 

Youtube video image

Vezi și: Luna iunie, marcată și de tranzitul lui Venus în Rac. Daniela Simulescu, emisiune specială la DCNewsTV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel