În ultimele zile, mai mulţi parlamentari au declarat că este posibil ca Guvernul să încerce să pună în practică o propunere legislativă pe care industria bancară a criticat-o şi a considerat-o, posibil, ilegală. "Ar putea să fie unele modificări, însă, în mare parte ceea ce am propus va fi implementat. Există o largă majoritate pentru acest lucru aşa că mă aştept să se întâmple", a declarat Fredrik Olovsson, un parlamentar important în cadrul Partidului Social Democrat, la putere.
Olovsson face parte dintr-o comisie pentru revizuirea legii de funcţionare a Băncii Centrale, care a propus anul trecut obligarea băncilor care oferă conturi curente şi au depozite de la populaţie de peste 70 miliarde coroane (7,6 miliarde dolari) să ofere în continuare retrageri de numerar şi să intermedieze chitanţe zilnice.
Actul legislativ este un răspuns la avansul rapid al Suediei spre o societate fără numerar, în care băncile nu vor mai oferi retrageri de numerar iar magazinele nu vor mai accepta nici ele cash. Însă unele persoane au dificultăţi în a se descurca cu telefoanele mobile sau cardurile bancare. Există de asemenea îngrijorări cu privire la ceea ce se va întâmpla dacă sistemul de plăţi digitale se va prăbuşi brusc.
Ce susţin băncile suedeze
Asociaţia băncilor din Suedia susţine, însă, că acest plan va face doar câteva bănci responsabile pentru a furniza numerar şi ar putea încălca legislaţia din Uniunea Europeană. Autoritatea pentru concurenţă şi organismul pentru supravegherea pieţei financiare au criticat şi ele propunerea legislativă, susţinând că va distorsiona competiţia deoarece va afecta doar unele bănci iar, pe de altă parte, asigurarea numerarului ar fi o responsabilitate a statului.
Pe de altă partea, Banca Centrală a Suediei susţine că propunerea, care are sprijin şi în rândul parlamentarilor din opoziţie, nu merge suficient de departe în sensul că toate băncile ar trebui obligate să intermedieze tranzacţii cu numerar. Guvernul format din social democraţi şi verzi a refuzat să facă comentarii cu privire la forma finală a actului legislativ dar a confirmat că va face o propunere către consiliul legislativ în primăvara acestui an înainte de a o prezenta Parlamentului în toamnă, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministrului pentru pieţe financiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie