Transplant de inimă de la porc la om. Dr. Răzvan Iacob: S-au investit 15 milioane de dolari. E un salt tehnologic extraordinar
Medicul Răzvan Iacob a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre elementele care au stat la baza recentei premiere din lumea medicală care a dus la transplantarea unei inimi de porc la un om.
În primele zile ale anului 2022 a fost realizat cu succes primul intervenție din lume prin care o inimă de porc modificat genetic i-a fost transplantată unui bărbat din SUA. Aceasta era singura opțiune de supraviețuire a pacientului, David Bennett, în vârstă de 57 de ani, care avea suferință cardiacă aflată în stare terminală și după ce el fusese considerat neeligibil pentru listele de transplant tradițional. Intervenția chirurgicală, care a avut loc pe data de 7 ianuarie 2022 și a fost realizată de specialiști de la Universitatea de Medicină Maryland din Baltimore, A durat opt ore, iar bărbatul a trecut cu bine de prima săptămână post-transplant.
Medicul Răzvan Iacob a fost invitat la Academia de Sănătate, la DC News, unde a vorbit despre elementele care au stat în spatele transplantului de inimă de la porc la om:
„Este un moment de referință în istoria medicinei care vine după alt moment de referință, în octombrie 2021, când s-a realizat transplantul de rinichi de la un porc modificat genetic. E adevărat că atunci primitorul era un pacient în moarte cerebrală, iar acum e vorba de un pacient care realmente a avut șansa la viață prin acest succes al medicinei.
Acest transplant, de la porc la om, este în continuarea unui amplu proiect de cercetare care se desfășoară la Universitatea din Maryland, care a fost finanțat serios cu 15 milioane de dolari și care a cercetat în ce măsură se poate transplanta cord porcin la maimuță. Rezultatele au fost extrem de încurajatoare, în sensul că s-a dovedit clar că realizarea acestor modificări de editare genică, modificări care schimbă structura genetică a cordului porcin, reprezintă un element extrem de important în compatibilizarea organului în momentul transplantului. Aici se vede și puterea deosebită a conceptului de editare genică pentru care s-a luat Premiul Nobel în 2020.
Este o aplicație colosală care practic permite să acționezi la nivelul codului intim care controlează viața și să modifici structura unui organ și să o faci compatibilă la organismul uman (...). Sunt modificări genetice care controlează acea procedură de rejet hiperacut care se întâmplă după transplant și care are la bază o microangiopatie trombotică. Sunt înlăturate niște proteine din organul transplantat, specifice porcului, și sunt introduse gene specific umane care facilitează toleranța organului respectiv.
Aceste modificări genetice se fac la nivel de celulă stem embrionară care ulterior e utilizată pentru a clona un animal care va dezvolta acest cord modificat genetic ce poate fi utilizat pentru transplant. Mai precis, e vorba de îndepărtarea a patru gene porcine și introducerea a șase gene specific umane. Sunt niște modificări genetice extrem de complexe care se pot face cu tehnologia actuală și care, iată, au permis acest salt tehnologic extraordinar“, a spus medicul Răzvan Iacob.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News