Data actualizării:
Data publicării:

Transgaz vrea venituri ascunse de ochii românilor. Ce spune ANI despre secretizarea salariilor

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Sora Shimazaki)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Sora Shimazaki)

Transgaz se numără printre marile companii cu capital majoritar de stat care au reuşit, profitând de anumite prevederi legale, să ascundă de ochii românilor veniturile uriaşe (în comparaţie cu salariile pe care le au oamenii de rând) pe care le încasează cei din conducerea companiei. 

În timp ce marea majoritate a celor care încasează venituri de la stat le fac publice - inclusiv preşedintele ţării, premierul, miniştrii şi aşa mai departe - există o categorie de oameni mai "cu moţ" care au reuşit să obţină secretizarea veniturilor, astfel ascunzând de ochii curioşi ai oamenilor banii pe care îi ridică din salarii, indemnizaţii, prime de performanţă şi aşa mai departe. Printre aceştia se numără şi cei de la Transgaz.

Dacă vrei să afli cât încasează cei din conducerea acestei companii al cărei principal acţionar este statul român şi consulţi declaraţiile lor de avere constaţi că tot ceea ce înseamnă venituri este secretizat. Totul cu acordul Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie care ne-a explicat, într-un răspuns transmis pe adresa redacţiei, cum s-a obţinut de către Transgaz şi alte companii de stat acest lucru şi care este temeiul legal care a stat la baza acestei decizii. 

"Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, opinăm că declararea tuturor datelor solicitate prin formularul prevăzut la Anexa 1 a Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare este obligatorie pentru toți deponenții, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestui act normativ fiind acela de a permite Agenției Naționale de Integritate să efectueze o evaluare a datelor și a informațiilor care privesc elemente de respectare a legislației din materia dobândirii averii de către persoanele ce dețin funcții sau demnități publice, cum sunt cele prevăzute la art. 1 în lege.

Cu toate acestea, în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, este obligatorie dovada acestor aspecte, prin anexarea la declarația de avere a unei adeverințe salariale prin care se confirmă existența clauzei, respectiv prin indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care se poate dispune anonimizarea informațiilor privind veniturile realizate", se arată în răspunsul ANI la întrebările transmise de redacţia DC Business cu privire la secretizarea veniturilor celor care activează în cadrul companiei Transgaz.

Transgaz S.A. a cerut anonimizarea veniturilor realizate de angajații societății

"Anual, Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A, solicită 'anonimizarea veniturilor realizate de angajații societății' în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă, potrivit căruia 'salariile au caracter confidențial, responsabilitatea păstrării caracterului confidențial al acestora revenind ambelor părți".

De asemenea, în Regulamentul intern al societății naționale sunt reluate prevederile din Contractului Colectiv de Muncă referitoare la caracterul confidențial al veniturilor realizate cu mențiunea expresă că:

➢ "regulamentul intern se aplică și Directorului general, Directorului Economic al SNTGN Transgaz S.A;

➢ Personalul care asigură conducerea societății naționale (...) în afara obligațiilor pe care le au în această calitate au și celelalte îndatoriri ale salariaților;

Citește mai departe pe dcbusiness.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel