Data publicării:
Transgaz, precizări despre alimentarea cu gaze din această iarnă
Transgaz vine cu precizări după ce au apărut informații că ar există probleme privind asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în perioada de iarnă 2019 - 2020.
'Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în perioada de iarnă 2019-2020, SNTGN Transgaz SA informează asupra faptului că, necesarul de consum gaze naturale pentru România este asigurat din producția internă, extracție din depozitele de înmagazinare subterană și din import.
Punctele de interconectare prin care se poate prelua din import gaze naturale
Punctele de interconectare prin care se poate prelua din import gaze naturale pentru România sunt: PI Csanádpalota (Ungaria), PI Giurgiu – Ruse (Bulgaria), PI Isaccea1 – Orlovka1 (Ucraina), Negru Voda1 – Kardam (Bulgaria). Începând cu 01.01.2020, capacitatea fermă pusă la dispoziție de către Transgaz pe toate aceste puncte de interconectare cu OTS adiacenți este de 44,2 mil mc/zi, față de capacitatea fermă de 41,4 mil.mc/zi din aceeași perioadă a anului trecut și superioară necesarului de import al României, care, în cazul unor temperaturi foarte scăzute este de cca. 20-22 mil.mc/zi.
În acest moment cantitățile de gaze importate în România sunt de cca. 10,8 mil mc/zi.Până la data de 31.12.2019, importul de gaze naturale se realiza prin punctele de import Medieșu Aurit și Isaccea Import România, cu o capacitate de 34,6 mil.mc/zi în baza Acordurilor tehnice încheiate cu Gazprom.
Dat fiind faptul că de la data de 01.01.2020, nu se mai pot prelua gaze naturale în baza acestor acorduri, Transgaz este în negocieri avansate pentru încheierea Acordului de Interconectare cu GTSO - operatorul sistemului de transport gaze naturale din Ucraina, din cauza încheierii la 30.12.2019 a contractului între Gazprom și Naftogaz. Situația privind importul de gaze naturale prin punctele de interconectare (PI): Csanádpalota (Ungaria ), Giurgiu – Ruse (Bulgaria), Isaccea1 – Orlovka1 ( Ucraina), Negru Voda1 – Kardam (Bulgaria), puncte de import pentru care SNTGN Transgaz SA are încheiate Acorduri de Interconectare cu operatorii sistemelor de transport (OTS) adiacenți, (acorduri actualizate prin acte adiționale) este următoarea: PI Csanádpalota (pe relația cu FGSZ Zrt.)
Începând cu 01.11.2019 Transgaz a pus la dispoziția pieței pe direcția HU-RO o capacitate fermă în PI Csanádpalota de 7,2 mil. mc/zi ( cca. 2,6 mld. mc/an) față de 4,8 mil.mc/zi cât a fost în aceeași perioadă a anului trecut. În acest moment, prin PI Csanádpalota se importă între 5-5,5 mil mc/zi, cât este necesar. SNTGN Transgaz SA are încheiat cu FGSZ Zrt. Acord de Interconectare (AI) pentru PI Csanádpalota, actualizat prin Act adițional nr. 3 semnat la data de 25.10.2019. PI Ruse – Giurgiu (pe relația cu Bulgartransgaz EAD)
Începând cu 01.10.2019 Transgaz a pus la dispoziția pieței pe direcția BG-RO capacitatea fermă în PI Ruse – Giurgiu de 2,5 mil mc/zi ( cca. 0,92 mld. mc/an) față de 2 mil. mc /zi cât a fost în aceeași perioadă a anului trecut. SNTGN Transgaz SA are încheiat Acord de Interconectare pentru PI Ruse – Giurgiu, cu Bulgartransgaz EAD, actualizat prin Act adițional nr. 2 semnat la data de 04.10.2019. Capacitatea tehnică a SMG Giurgiu este de 4,1 mil mc/zi la o presiune de 40 bar. În acest moment, prin PI Giurgiu-Ruse nu se importă gaze naturale pentru că nu e necesar, se exportă cca. 0,1 mil mc/zi. PI Isaccea1-Orlovka1 ( pe relația cu GTSO Ucraina) Începând cu 01.01.2020 Transgaz a pus la dispoziția pieței pe direcția UKR-RO capacitatea fermă în PI Isaccea1-Orlovka1 de aprox.18,8 mil mc/zi ( cca. 6,86 mld. mc/an).
În acest moment, prin PI Isaccea1-Orlovka1 se importă cca. 5,5 mil mc/zi, cât este necesar
SNTGN Transgaz SA are încheiat Acordul de modificare a AI și transferul drepturilor și obligațiilor din AI pentru PI Isaccea 1/Orlovka 1, aplicabil din 01.01.2020, semnat cu JSC Ukrtransgaz și OTS Gaze din Ucraina SRL, Ucraina la data de 16.12.2019. PI Negru Vodă 1 / Kardam (pe relația cu Bulgartransgaz EAD) Începând cu 01.01.2020 Transgaz a pus la dispoziția pieței pe direcția BG-RO capacitatea fermă în PI Negru Vodă 1- Kardam (reverse flow) 15,7 mil. mc/zi ( cca. 5,7 mld. mc/an). În acest moment, prin PI Negru Vodă1-Kardam se importă cca. 0,1 mil mc/zi, cât este necesar.
SNTGN Transgaz SA are încheiat Actul Adițional nr. 5 la AI pentru PI Negru Vodă 1/Kardam semnat cu Bulgartransgaz EAD, Bulgaria la data de 20.12.2019. Urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare/reclasificare a unor conducte, a finalizării și punerii în exploatare a unor conducte noi (tronsoane BRUA), care au permis creșterea presiunilor de operare, capacitatea de transport a Sistemului Național de Transport a crescut. Astfel, începând cu data de 01.01.2020 au fost modificate limitele de funcționare ale SNT, în sensul creșterii acestora, starea optimă de funcționare a SNT crescând de la LP= 40 ÷ 43 mil mc la LP= 49 ÷ 51 mil mc.
Prin mărirea acestor limite de funcționare ale SNT se creează premisele asigurării unei siguranțe sporite în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor
SNTGN Transgaz SA, operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) care răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător împlinește mâine, 24 ianuarie 2020, 12 ani de când este societate listată la Bursa de Valori București, o companie transparentă, deschisă spre dialog și bune practici corporative, o companie performantă, care crede în valorile sale organizaționale și investește permanent în mediul în care funcționează.
Pe întreg anul 2019 compania a fost prezentă în Top 10 tranzacționare la Bursa de Valori București, funcție de valoarea tranzacționată, iar prețul mediu al unei acțiuni Transgaz a fost în acest an de 353,19 lei, cu aproximativ 80% mai mult față de valoarea medie înregistrată în 2008, anul listării companiei la BVB. În îndeplinirea misiunii asumate, compania desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte, dar și cu cele ale legislației specifice pieței de capital și guvernanței corporative.' potrivit unui comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News