Traian Ungureanu: Sloganul OTPDL este smart & right, al PSD este inept & left, adică nătâng şi stâng
Eurodeputatul PDL Traian Ungureanu le-a spus, vineri, tinerilor pedelişti că, dacă sloganul lor este smart&right, al PSD este "inept & left", adică "nătâng şi stâng".
“Ne-am mers aşa de bine că am produs şi pentru alţii (n.r. un slogan). Noi avem smart & right şi PSD inept & left, care se poate traduce nătâng şi stâng”, le-a spus Ungureanu tinerilor pedelişti.
Făcând referire la apreciarea lui Valerian Vreme referitoare la rolul internetului la alegerile viitoare, Traian Ungureanu a spus că el crede că alegătorii vor aprecia totuşi PDL. “Cred că în 2012 alegătorii o să ne pună la <favorite> şi asta pentru că şi noi am pus România la <friend>, iar PSD o să fie pus de alegători la <delete> şi asta este normal pentru că le-au dat prea mult românilor <reject>”, a mai afirmat europarlamentarul.
El a mai spus că tinerii nu construiesc o cultură , ci o moştenesc. „Şi din acest punct de vedere trebuie să ne gântim un pic, în primi 20 de ani am avut două moşteniri, moştenirea Iliescu şi moştenirea radicală Băsescu, a experimentului Băsescu pe care România nu-l mai aştepta şi în care România a intrat cu curaj care a fost inspirat în mare parte de PDL. De aici înainte trebuie să pornească construcţia noastră prin dumneavoastră, asta este cultura pe care trebuie să o ducem mai departe. A fi de dreapta nu trebuie să fie o ruşine, trebuie să fie o pasiune, acest partid a produs primul om de dreapta 100% al României şi ştiţi la cine mă gândesc, e preşedintele (...)”, le-a mai transmis acesta tinerilor pedelişti, relatează newsin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News