Data actualizării:
Data publicării:

Traian Berbeceanu, PRIMELE DECLARAȚII în calitate de prefect

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Noul prefect al Municipiului București, Traian Berbeceanu, a făcut declarații de presă. Iată ce a spus. 

Traian Berbeceanu, noul prefect al Municipiului București, a făcut declarații de presă. Iată ce a spus:

„Nu știu dacă este pe repede-înainte numirea mea în funcție de prefect. E o decizie pe care domnul premier împreună cu membrii Guvernului au luat-o. Pe mine mă onorează și mă responsabilizează. Sunt convins că, alături de colectivul din Prefectură, voi face față.

Am intrat în corpul funcționarilor publici acum 28 de ani. Am fost funcționar public 25 de ani cât am fost ofițer al Poliției naționale. Odată cu trecerea mea în rezervă, prin pensionare, această calitate a încetat. Acum am fost retrecut în corpul funcționarilor publici, pentru a putea să ocup această demnitate. Totul s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.

Prefer să nu discutăm despre decizii, urmează să convoc colegiul prefectural, să discut cu colegii, să evaluăm situația din toate punctele de vedere, iar apoi să discutăm despre decizii.

În opinia mea, mă califică faptul că sunt un om responsabil, că am suficientă experiență în administrație și că împreună cu colegii, voi face lucruri bune pentru bucureșteni. O evaluez ca pe o misiune foarte grea, cu atât mai mult în vremurile acestea de pandemie, urmează și sezonul rece, urmează și alegerile generale. Vom avea foarte multe activități de desfășurat și va fi foarte greu.“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel