Traian Băsesu l-a decorat pe Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al Întregii Palestine
Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de decorare, cu Ordinul Naţional "Steaua României" - în grad de Mare Cruce, a Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al Întregii Palestine, care face o vizită în România în perioada 24-27 octombrie. Prezent la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, Patriarhul Ierusalimului va aduce și o bucată din Sfânta Cruce pe care a fost rătignit Mântuitorul, precizează Patriarhia Română.
"Astfel, în semn de înaltă apreciere a contribuţiei la apărarea valorilor ortodoxiei, pentru slujirea Locurilor Sfinte ale creştinismului, pentru restabilirea deplină a comuniunii bisericeşti şi consolidarea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României" - în grad de Mare Cruce Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al Întregii Palestine.
Decorarea a fost făcută la propunerea Preafericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române", se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
PF Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului, va face, la 24 octombrie, prima sa vizită în România după întronizare şi, implicit, după împăcarea cu patriarhul Daniel, în februarie, când au luat sfârşit, oficial, neînţelegerile privind Căminul românesc pentru pelerini de la Ierihon.
Patriarhul Ierusalimului va ajunge în Bucureşti la 24 octombrie, urmând să aducă, pentru hramul Catedralei Patriarhale, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, încadrat într-o icoană a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ziua vizitei, la ora 13.00, va începe procesiunea Calea Sfinţilor pe Colina Bucuriei, de la Crucea brâncovenească până la Catedrala Patriarhală. În procesiune vor fi purtate icoana adusă de PF Teofil al III-lea, moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Acestea vor fi depuse, spre închinare, în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale.
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea al Ierusalimului (Ilias Giannopoulos, pe numele său laic) este, din 22 noiembrie 2005, cel de-al 141-lea Patriarh al Ierusalimului, după ce l-a succedat pe Irineu I. PF Teofil al III-lea conduce Biserica Ortodoxă din Israel, Iordania şi teritoriile palestiniene. La 12 iunie 2007, el a fost recunoscut în funcţie de autorităţile iordaniene, iar în 16 decembrie 2007, de cele israeliene.
Căminul românesc pentru pelerini de la Ierihon, sămânța de scandal
Patriarhia Română şi cea a Ierusalimului s-au împăcat, în februarie, prin semnarea unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii bisericeşti depline, după aproape trei ani de când au încetat relaţiile, din cauza unor neînţelegeri privind Căminul românesc pentru pelerini de la Ierihon.
O delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim, cu binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2-3 februarie, cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Aristarh de Constantina şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Metodie de Tabor, pentru restabilirea comuniunii depline dintre cele două Patriarhii, a informat atunci Patriarhia Română.
"În urma celor trei runde de convorbiri (Bucureşti, decembrie 2012; Ierusalim, februarie 2013; Ierusalim, iulie 2013), desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la semnarea de către Patriarhul Ierusalimului şi Patriarhul României a unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii bisericeşti depline", a mai arătat sursa citată.
Acest Acord a fost semnat, la Bucureşti, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2 februarie 2014, şi la Ierusalim, de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, la 3 februarie 2014, a precizat Patriarhia.
Patriarhia Ierusalimului anunţa, în 9 mai 2011, că a rupt relaţiile cu Biserica Ortodoxă Română, din cauza Aşezământul românesc de la Ierihon. PS Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, declara atunci că Patriarhia Ierusalimului a reproşat Patriarhiei Române nerespectarea canoanelor prin construirea bisericii la Aşezământul de la Ierihon destinat cazării pelerinilor. El a spus că Patriarhia Română a fost surprinsă şi totodată îngrijorată de decizia Sfântului Sinod al Ierusalimului privind ruperea legăturii canonice cu Patriarhia Română fără să fi avut loc o discuţie despre acest lucru.
"Biserica română nu va răspunde cu aceeaşi măsură şi va solicita acceptarea unui dialog cu patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului", a subliniat PS Ciprian Câmpineanul. Aşezământul românesc de la Ierihon are 300 de locuri. Acesta cuprinde o biserică, o casă pentru pelerini şi Centrul de studii biblice "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", construcţia începând în 1998. Aşezământul a fost construit pe un teren pe care Biserica Ortodoxă Română l-a primit prin donaţie, înainte de Revoluţie, de la un credincios român stabilit în zonă. La acesta s-au adăugat şi altele limitrofe, ajungând în prezent la o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News