Traian Băsescu susţine că are o relaţie normală cu Nicholas Sarkozy, dar au abordări diferite
Preşedintele Traian Băsescu spune că relaţia sa cu preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, este una normală, însă au unele abordări diferite, inclusiv pe tema Schengen, iar preşedintele SUA este susţinătorul eliminării vizelor pentru români.
„Să ne tot supărăm pe Guvernul României, indiferent din ce capitală europeană suntem, nu este cel mai corect lucru. Nu Guvernul României face ordine într-un alt stat al Uniunii Europene. Guvernul României are obligaţia să contribuie, să ajute. La fel cum şi noi cerem altora să ne ajute dacă avem probleme cu minoritatea lor“, este de părere Traian Băsescu. invitatul primei ediţii din noul sezon al emisiunii "După 20 de ani" , care va fi difuzată de ProTv duminică. Întrebat dacă acestea sunt argumentele pe care i le-a prezentat şi preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, Băsescu a răspuns: "Oricui". Cât despre relaţia sa cu preşedintele Franţei, Traian Băsescu spune, zâmbind, că este una normală, dar există abordări diferite. "Este normală, numai că avem abordări diferite, în unele probleme, inclusiv în problema Schengen", a spus Băsescu.
Traian Băsescu şi Nicholas Sarkozy,
la summitul NATO de la Lisabona din noiembrie 2010
Şeful statului spune că preşedintele american Barack Obama îşi asumă susţinerea modificării legii pentru Visa Waiver (Visa Waiver permite şederea în SUA pe o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri de afaceri şi turistice, fără a solicita viză- n. red.). "Evaluarea preşedintelui Obama este că trebuie ridicat nivelul de respingere de la 3% la 10%, şi să intervină un alt element important, care ne-ar avantaja extraordinar de mult, gradul de întârziere, adică cei cărora li se acordă viză, dacă pleacă în timp din teritoriul Statelor Unite, sau nu. Aici România stă foarte bine, are cetăţeni corecţi", a declarat preşedintele Băsescu.
Întrebat dacă nu se teme că, odată ce românii vor merge în SUA fără vize, am putea asista la imagini cu tabere de nomazi romi, de genul cărora pe care le vedem în prezent în Franţa, Spania şi Italia, preşedintele Băsescu a spus că este un risc pe care autorităţile române trebuie să şi-l asume. El a adăugat că "nu putem sacrifica 20 de milioane de români pentru 500 de mii". În plus, şeful statului a spus că dacă autorităţile din alte ţări sunt deranjate de cerşit, pot face o lege care să interzică această activitate.
La întrebarea cum ar putea Guvernul român să rezolve aceste situaţii, Băsescu a spus că fiecare stat este responsabil de menţinerea ordinii pe teritoriul său şi că a cerut partenerilor europeni să nu solicite României să impună restricţii de circulaţie cetăţenilor săi.
Şeful statului susţine că, pe de altă parte, autorităţile române nu pot să îşi asume integral responsabilitatea pentru ceea ce fac cetăţenii români pe teritoriul altor state. "Până la urmă fiecare stat este responsabil să ţină ordine la el acasă. Noi ne implicăm şi ajutăm cu tot ce putem, dar dacă suntem deranjaţi de cerşit, scoatem lege şi interzicem cerşitul. Dacă minorii sunt consideraţi în pericol pentru că sunt trimişi la cerşit, scoatem lege şi spunem că, atunci când un minor este prins la cerşit, este luat şi internat într-o instituţie a statului. Român, francez, italian", a mai arătat şeful statului.
Citeşte şi:
Băsescu l-a enervat pe Sarkozy în ceea ce priveşte poziţia față de Libia
“Refuzul brutal” al lui Sarkozy de a sta de vorbă cu Băsescu, în presa internaţională
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News