Data publicării:

Biden s-a retras. Băsescu: Datorită lui avem aici Ford, Oracle, Google și multe altele

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Traian Băsescu a vorbit despre retragerea lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă, dar și legătura dintre România și președintele în funcție.

Fostul președinte Traian Băsescu a intervenit pe subiectul momentului, retragerea lui Joe Biden din cursa către Casa Albă cu numai câteva luni înainte de alegerile din SUA, subliniind că lucrurile ”trebuie analizate în profunzime”, dar și că are un respect deosebit față de acesta, încă din vremea când era vice-președinte.

”Țin foarte mult la președintele Joe Biden. Cu dânsul am conceput parteneriatul strategic pentru secolul XXI. Sigur, au lucrat apoi Ministerele de Externe, l-am convenit cu Barack Obama, dar este o lucrare în care vice-președintele de atunci, Biden, a avut un rol extraordinar prin amplitudinea pe care a dat-o parteneriatul strategic, atât din punct de vedere de securitate, cât și din punct de vedere economic. De asta avem Ford aici, de asta avem Oracle, cu două mari centre de cercetare cu mii de tineri lucrând în ele, de asta avem Google și multe altele”, a spus Traian Băsescu în studioul România TV.

Citește și: Joe Biden renunță la un posibil al doilea mandat

Băsescu: Asta ar fi soluția optimă care ar da șanse democraților să câștige

 

”Deși intenția mea a fost să candidez pentru realegere, cred că este în cel mai bun interes al partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea atribuțiilor mele ca președinte pentru restul mandatului meu”, a transmis Joe Biden în mesajul său de pe platforma X. 

În acest sens, Traian Băsescu a intervenit și a punctat care ar fi soluția optimă pentru ca alegerile din noiembrie să fie câștigate de către democrați.

”Eu vă spun punctul meu de vedere ca om politic experimentat. Eu nu garantez că dl. președinte Biden se va retrage în favoarea Kamalei Harris și din funcția de președinte, dar asta ar fi soluția optimă care ar da șanse democraților să câștige.

Eu vă spun acest lucru, în condițiile în care, trebuie să o spun deschis, sunt un susținător republican, dintotdeauna, relația mea cu președintele Bush este extraordinară și acum și aduceți-vă aminte că pentru noi, pentru relația bilaterală a schimbat Summitul NATO de la Lisabona la București, în 2008”, a mai spus Traian Băsescu, privind relația dintre România și SUA.

Citește și: Chirieac: Glonțul care l-a ratat pe Trump la nimerit pe Biden / Analiza retragerii fără precedent din cursa pentru prezidențiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel